Lisa (BLACKPINK) a ridicat nenumărate suspinciuni, pozându-se în ultima vreme cu ceasuri, ce ar fi indicate cuplurilor.
Pe 10 ianuarie, Lisa, membra grupului k-pop, BLACKPINK, a stârnit din nou curiozitate fanilor după ce a postat pe rețelele sociale, o serie de fotografii. Una dintre ele, însă, a devenit rapid subiectul unui val de speculații. Imaginea controversată surprinde două mâini purtând ceasuri identice, iar fanii au început imediat să se întrebe: mâna bărbatului din poză ar putea fi cea a lui Frédéric Arnault, CEO-ul de la TAG Heuer?
Conexiunea cu Frédéric Arnault nu este o nouă. Zvonurile despre o posibilă relație au început să circule încă din 2023, acestea au fost alimentate de multe detalii intrigante. Una dintre cele mai alimentate discuții a fost cea care spune că Lisa ar fi petrecut mult timp alături de familia Arnault, ceea ce a dus la zvonuri despre o posibilă căsătorie.
Mai mult, Lisa și Frédéric au atras atenția în cadrul evenimentului Louis Vuitton de la Săptămâna Modei de la Paris, unde artista a fost surprinsă salutându-l călduros pe Bernard Arnault, președintele LVMH, și pe soția sa, Hélène Mercier Arnault. Această interacțiune a fost văzută de mulți ca o confirmă a apropierii dintre cei doi.
Un alt indiciu care a dat apă la moară fanilor este legat de versurile piesei încă nelansate a Lisei, intitulată „Moonlit Floor”. Un fragment al melodiei, „Green-eyed French boy got me trippin’” („Băiatul francez cu ochi verzi m-a dat peste cap”), a fost interpretat ca o posibilă referire la Frédéric.
Deși Lisa nu a confirmat relația oficială, postările sale recente, dar și produsele Louis Vuitton care apar în imagini, continuă să fie analizate de fani. Momentan, zvonurile rămân neconfirmate, dar fiecare detaliu adaugă un nou capitol la această poveste fascinantă.
Ce urmează pentru Lisa și Frédéric Arnault? Rămâne de văzut dacă această poveste va fi clarificată de către protagoniști sau dacă misterul va continua să țină fanii pe jar.

Lasă un comentariu