În această lună, în ziua a opta, Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Gheorghe Hozevitul.

Acest fericit Părinte al nostru, Gheorghe Hozevitul, părăsind patria și neamul și toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim să se închine la mormântul cel primitor de Viață al Mântuitorului nostru Iisus Hristos și la toate locurile cele Sfințite și Sfinte și de multe minuni pline din jurul Mormântului.

După ce a câstigat sfințenia și harul acestora a intrat în Mânastirea zisă a lui Hozeva. Și fîcându-se monah și trecând în rândul fraților, s-a arătat, de la început, în totul nebiruit în orice muncă și aspră viețuire, încât părea că este nematerialnic și fără de trup. Cu viețuirea lui uimea pe toți ți îi îndemna să aibă dorința și râvna răbdării celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepătimirii și umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însuflețit și ca o icoană a tuturor bunătăților pentru cei din mânastire și pentru toți ceilalți. Pâna la sfârșit n-a slăbit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor și durerilor sale celor multe prin mutarea către Domnul Cel mult dorit.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Domnica.

Această cuvioasă Maică Domnica a trait în zilele marelui Împărat Teodosie, și a ajuns până în zilele lui Leon și Zenon, care au împărățit în anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de lângă Carhidon. Și după o rânduială de la Dumnezeu, s-a dus la Constantinopol, împreună cu alte patru fecioare. Iar Nectarie, care era atunci patriarh, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiască, le-a primit și le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând în viața călugăreasca, s-a luptat cu osteneli și a ajuns la schimnicie desăvârșită, învrednicindu-se să facă și minuni. Și proorocind multora despre cele ce aveau să fie, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Iulian și Vasilisa, și a celor împreună cu dânșii.

Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trăit în zilele împăratului Dioclețian și ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe soția cu care era căsătorit după lege, al cărei nume era Vasilisa, ca să trăiască mai departe întru curăție. Și după ce au tuns-o călugăriță la o mănăstire, s-a călugărit și el la altă mănăstire, și a ajuns egumen peste douăsprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins și nelepădându-se de Hristos, ci încă batjocorind și pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndată oameni de au ars mănăstirea, în care au fost cuprinși de foc toți episcopii și preoții care se adapostiseră acolo, ca și ceilalți clerici ai ținutului. Și astfel și-au plinit mărturisirea lor. Iar Sfântul Iulian fiind lungit la pământ a fost bătut, și i s-au zdrobit oasele, strânse în lanțuri de fier. Însă unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos și a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credință i s-a tăiat capul. Tot așa și Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreună cu douăzeci de ostași au crezut în Hristos, văzând că Sfântul Iulian prin rugăciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, după porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul său Chelsie; apoi au fost osândiți la chinuri atât el cât și alți șapte fii ai unui curtean, care crezuseră și ei, cu preotul Antonie, și cu Anastasie cel înviat din morți. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toți au îndurat cu bărbăție chinurile, mulți au crezut chiar și maica lui Chelsie, soția cârmuitorului. Și rugându-se cu toții în fața cârmuitorului, îndată prin rugăciunea lor idolii din templu au căzut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pământ. De aceea acești credincioși au fost supuși la chinuri; iar lui Iulian și lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu cângi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalți sfinți li s-au tăiat capetele, și așa au luat fericiți cununile muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților mucenici care prin Sfântul Iulian au crezut, și prin sabie s-au săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea soției cârmuitorului Marchian, care a crezut prin Sfântul Iulian, și de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sfințitului Mucenic Carterie.

Acest sfânt Carterie a fost preot și învățător al creștinilor, pe vremea împăratului Dioclețian și a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei, unde a zidit o biserică și, adunând acolo mulțime de creștini, îi învăța să cinstească numai pe Hristos, ca Unul ce este Dumnezeu adevărat și afară de El să nu cunoască pe altul. Fiind pârât cârmuitorului, pentru aceasta învățătura, s-a ascuns. Iar Domnul, i S-a arătat și i-a zis: “Carterie, du-te și te arată la cei ce te caută și Eu voi fi cu tine, că trebuie sa pătimești mult pentru numele Meu și mulți au să creadă și să se mântuiască prin tine”.

Atunci sfântul, plin de bucurie și mulțumind lui Dumnezeu, s-a dat pe față. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului, care i-a poruncit să jertfeasca zeului Serapis. Dar sfântul, prin rugăciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri. Sfântul însă, prin arătarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a fost supus din nou la și mai grele chinuri și aruncat în închisoare.

Dar după ce s-a înnoptat, iarăși i S-a arătat Domnul, l-a dezlegat, l-a însănătoșit și l-a scos afară, prin ușile închisorii. Pentru aceasta mulți necredincioși văzându-l sănătos, mergeau, se botezau de la el și se vindecau de bolile lor. De aceea iarăși a fost chinuit cu și mai multă sălbăticie. Și așa și-a dat viteazul mucenic sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea celui între Sfinți, Părintelui nostru Chir, Arhiepiscopul Constantinopolului, a cărui slujba se face în Mănăstirea Hora și în Biserica cea mare, duminica.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Attic, Patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Prooroc Sameu Elamiteanul, care în pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Agaton, care în pace s-a săvârșit.

Cuviosul Agaton a trăit la Schetia, în pustia Egiptului, în același timp cu Avva Pimen cel Mare (vezi 27 august). Deși era mai tânăr decât Avva Pimen, înțelepciunea și dreapta lui socotință l-au făcut să fie considerat un avva și să aibă mulți ucenici.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici al lui Hristos, Teofil diaconul și Eladie mireanul.

Acești sfinți părinți mucenici erau din Liban și fiind prinși, pentru că mărturiseau pe Hristos, au fost duși înaintea subprefectului Libiei. Și fiindcă ei stăruiau în credința lui Hristos au fost chinuiți foarte. Îndelungându-se această chinuire mult timp, sfinții și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.