Este „Jocul calamarului” doar o simplă ficțiune? Sau regizorul seriei, Hwang Dong-hyuk, a avut ca sursă de inspirație în scrierea scenariului un eveniment mai puțin dorit ce a avut loc în Corea anilor 1970-1980?

Ceea ce s-a numit până în anii 1980 Brothers Home pare a fi piatra de temelie pentru „Jocul calamarului”.

De-a lungul anilor 1950, Republica Coreea s-a luptat să-și revină după cumplitul Război Coreean. Politicile de bunăstare din această perioadă s-au concentrat pe adăpostirea orfanilor, deoarece aceștia erau considerați o pată pentru reputația națională a Coreei de Sud.

Dar, acest lucru avea să fie doar o scuză, pentru că în anii 1960 politicile s-au extins, cuprinzând toți oamenii fără adăpost, numiți general vagabonți. Astfel, Park Chung Hee a trimis armata pe străzi pentru a-l scăpa de simbolurile „sărăciei” și a „dezordinii”. [

În același an, în orașele mari (Seul, Busan, Daegu, Daejeon și Gwangju) a început construcția de „facilități de detenție pentru vagabonzi”.

Cel mai mare avea să fie Brothers Home, acesta va rămâne în istorie ca Auschwitz-ul Coreei. „Casa fraților” a fost ridicată în orașul Busan. La început a fost destinată doar orfanilor, iar mai pe urmă….oricine se împotrivea sistemului ajungea aici, dar și cei ce aveau ghinionul ca poliția să le bată la ușă și să-i ia pe sus, spunându-li-se că au omorât pe cineva și că pentru asta trebuie să meargă la pușcărie. O altă categorie de persoane ghinioniste erau cele pe care o dubă albă le lua de pe stradă, fără ca „victimele” să fie făcut ceva anume sau să cunoască destinația către care se îndreaptă. Doar 10% dintre cei „internați” făceau parte din categoria oamenilor fără adăpost.

În Brothers Home au avut loc cele mai cumplite abuzuri asupra drepturilor omului.

1. Nu mai erai un om, ci pentru gardieni devenisești un simplu număr (exact ca în serial).

2. „Deținuții” stăteau foarte mulâi într-o cameră. De regulă încăperile nu aveau geamuri, iar dacă oamenii înimereau în una cu ferestre se puteau considera norocoși.

3. Din păcate în această „casă” majoritatea erau copii.

4. Gardienii îi loveau cu bâtele pe „deținuți” dacă aceștia se mișcau mai greu sau erau prea leneși.

5. „Deținuții” erau forțați să muncească și tratați mai rău decât gunoiul: nu primeau de mâncare și nici apă de băut, pentru munca făcută nu erau plătiți, erau abuzați, torturați, castrați, iar condițiile din „casă” erau de-a dreptul inumane.

6. Gardienii au fost selectați pe sprânceană din rândul deținuților. Aceștia aveau o ierarhie militară: soldat, comandant, secretar general și șefi de echipă. Un pluton avea 120 de „soldați”. Iar dacă un singur om greșea, pedeapsa era aplicată întregului pluton, fără vreo excepție.

7. În perioadele când primeau mâncare (asta se întâmpla destul de rar), aceasta era o porție de pastile (antipsihotice).

Ancheta Comisiei pentru Adevăr și Reconciliere din 2022 a raportat că, pe baza unei analize cuprinzătoare, inclusiv toate înregistrările de deces recent descoperite din 1975 până în 1988, un total de 657 de persoane au murit în acest centru.