Cu câteva săptămâni înainte de Crăciun pe Netflix apărea filmul Mary. Acesta a stârnit nenumărate controverse din cauza controversei religioase. Totuși, încă de la începutul lungmetrajul suntem atenționați că acesta are un profund mesaj catolic: Imaculata concepție. Această doctrină se regăsește doar la „vecinii” catolici și sugerează că Maica Domnului s-ar fi născut fără de păcat din Sfânta Ana, și nu din împreunarea trupească firească (chiar dacă este mai presus de fire, pentru că Sfinții Ioachim și Ana erau bătrâni atunci când au conceput-o pe cea ce avea să devină Maica Domnului), dar acesta este un alt subiect pe care nu am să-l dezbat aici.

Mary chiar dacă pare un film cu o profundă încărcătură religioasă rămâne doar un produs al imaginației, o ficțiune a scenaristului, ce a prins viață cu ajutorul actorilor și a regizorului. Nu încercați să vedeți filmul ca pe unul stric religios pentru că vă veți prinde urechile în el. Și mai mult decât atât ceea ce știți voi se va bate cap în cap cu ceea ce veți vedea. Dacă sunteți slabi de înger, dar totuși curioși, tratați-l ca pe orice alt lungmetraj.

Sunetul, grafica și chiar acțiunea filmului sunt excelente. Dacă încercăm să nu ne „lovim” de subiectul religie, cu toate că acesta ne urmărește aproape la tot pasul, vom reuși cumva să ne facem o idee în ceea ce privește viața dinainte ca Maria să afle Vestea cea Bună, dar și calvarul prin care trece în timp ce-și „îndeplinește” misiunea. Toate acestea fiind posibile datorită unei terțe persoane (scenaristul în cazul nsotru) ce și-a imaginat acest lucru, deoarece biblia ortodoxă nu meționează viața la Templu a Maicii Domnului ci doar că a fost dusă acolo pe când avea 3 ani, se subînțelege ideea că era obișnuită să vadă îngeri și să vorbească cu ei, de aceea nu i-a fost frică de Arhangelul Gavriil și că a fost încredința lui Iosif, un tâmplar bătrân, ce dorea s-o lase în ascuns atunci când a aflat că este gravidă. (Asta așa ca o paratneză pentru a înțelege de ce nu e bine să privim filmul din punct de vedere religios). Sunt multe elemente care s-ar bate cap în cap și nu am mai înțelege absolut nimic.

Privit din punct de vedere artistic, lungmetrajul e o capodoberă cinematografică. Nu plictisește, ba din contră captivează și nici nu vei ști când vei ajunge la final.

Irod cel mare, întruchipat de Sir Anthony Hopkins pot spune că este dovada vie a tot ce e mai rău în om: lăcumie, setea de putere până în pragul nebuniei și teamă. Teama că cineva mai puternic s-a născut și i-ar putea lua locul. Probabil că aceleași sentimente l-au încercat și pe regele de atunci al Israelului, care fără milă a ordonat uciderea a milioane de prunci doar pentru a-și asigura un tron vemelnic. Cred că asta nu înețelegem noi oamenii niciodată. Nimeni nu e nemuritor și nimic nu ne aparține pentru eternitate. Pe toate le lăsăm aici. Fala, averea, cunoștințele, relațiile și puterea nu merg cu noi. Ne-am născut fără nimic și vom pleca într-o zi lăsând totul.

Așa cum am scris mai sus, filmul este deja pe Netflix și repet, trebuie văzut doar pentru poveste, ca o ficțiune și nu ca un adevăr istoric sau privit din punct de vedere religios. Spor!