Ajunul Crăciunului apare personificat în chipul unui Moș cumsecade, frate mai mic al lui Moș Crăciun, despre care se spune că ar fi fost păstor de oi sau de capre. Acesta pare mai autohton decât Moș Crăciunul actual, important din Occident (Santa Claus).

Românul se pune să chefuiască încă din seara de Ajun, când, în unele părți, se crede că vin și sufletele morților să pretreacă laolaltă cu cei vii. Ca atare, pe masă se pune mâncare și pentru cei adormiți: colaci, turte și cozonaci.

Copiii umblă cu Moș Ajunul (Ne dați ori nu ne dați…?!) și primesc mai ales nuci și covrigi. E bine să se împartă bucate, atât în numele morților, cât și ca semn de belșug, fiind prin excelență timpul darurilor. Lipsa reciprocității în această privință e rău văzută, iar pe alocuri se crede că zgârciții încasează pedepse de la Moșul (cele mai grele fiind ale celor care nu-i primesc pe urători în noaptea mare a Ajunului).

Dăruitul de bani nu intră în tradiție, unde era o lume a economiei domestice, bazată mai mult pe troc decât pe monedă. El s-a încetățenit în orașe, ca un fel de substitut.

Ajunul Crăciunului reprezintă un moment deosebit, care se petrece alături de cei dragi. Acum se împodobește celebrul brad de Crăciun și se fac ultimele pregătiri pentru ziua ce va urma.