În decembrie, în ziua a XXII-a, pomenirea slăvitului și întru tot lăudatului Ierarh Petru Movilă ,Mitropolitul Kievului al Galiției și a toată Rusia.

Acest Sfânt Ierarh de neam român s-a născut la Suceava, la 21 De­cem­brie 1596, ca fiu al lui Si­mion Movilă – mai târziu, domn în Mun­tenia și în Mol­dova – și al soției sale Marghita (Mar­ga­re­ta). Petru era deci strănepotul lui Petru Rareș (1527-1538; 1541-1546), bunicul său Ioan, fiind căsătorit cu fiica lui Ra­reș. De mic copil a învățat carte și a fost educat în frica de Dumnezeu, mai ales că avea drept unchi pe Gheorghe, Mitro­po­litul Mol­dovei, care împreună cu un alt unchi al său – Ieremia, domn al Mol­do­vei, au ctitorit Mănăstirea Sucevița. Îi plăcea să meargă la mănăstirile buco­vi­nene și în special la moaștele Sfân­tu­lui Ioan cel Nou – sfânt la care a avut evlavie toată viața.

După uciderea tatălui său în 1611 de către soția fratelui său Ieremia (care-i râvnea tronul), a pribegit cu fa­mi­lia în Mun­­tenia, așezându-se de­fi­ni­tiv în Po­lo­nia, unde familia viitorului ierarh avea mul­te cunoștințe, dacă nu chiar rude. Aici el are posibilitatea să-și con­tinue stu­diile la școala ortodoxă a „Frăției” din Lvov (Lemberg) unde a avut drept în­dru­mător direct pe un dia­­con foarte iscusit de la care a învățat nu numai teologia, ci și multe limbi străine (slavonă, ucrai­nea­nă, polonă, li­tua­niană și franceză), dar în special lim­bile greacă și latină de care era foarte pasionat. Nu se știe exact, dar se pare că a studiat și la Academia (laică) din Lvov, unde și-a aprofundat cunoștin­țele sale de limbi străine și de filozofie, pentru că în altă parte nu le putea învăța astfel de bine. În cele din urmă, după cum se știe, a făcut cursuri și la Sor­bo­na unde se preda tot în limba latină.

După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, a trebuit să facă și studii militare de­venind astfel, încă de tânăr, subofițer în armata poloneză. Ca mi­litar, participă în 1620 la lupta de la țu­țo­ra-Iași, în care alianța româno-tur­cească învinge alianța moldo-poloneză, iar în 1622 ia parte la luptele de la Hotin. Totuși, elanul său de tânăr ostaș nu-l va folosi prea mult în apărarea in­te­reselor Regatului Polonez, urmând ca în scurt timp să se do­ve­dească un și mai iscusit ostaș în apărarea Ortodoxiei ame­nințate de pro­ze­­li­tis­mul catolic și cal­vin.

Situația ortodocșilor din Ucraina de atunci era foarte gravă mai ales în tim­pul fa­­naticului rege Sigismund al III-lea care a lipsit Orto­do­xia de dreptul la exis­tență, con­­fiscând astfel multe biserici și chiar averile personale ale orto­docșilor.

Nemaiputând suporta aceste lucruri, tânărul Petru se retrage în 1622 în par­tea de est a Regatului Poloniei, unde își cum­pără o casă și ceva pământ la Ru­be­jovka, nu departe de Kiev, unde cti­to­reș­te o biserică de lemn cu hramul „Sfân­tul Ioan cel Nou de la Suceava”. Deși vizita destul de des Lavra Peș­te­rilor, prefera să stea mai mult în acel sat unde se ruga și citea foarte mult, ducând o viață contemplativă. După cinci ani petrecuți în retragere și studiu al Sfintei Scripturi și al Sfinților Pă­rinți, intră în obștea Lavrei Pecerska unde, în no­iem­brie 1627 a fost călu­gă­rit cu același nume de Petru iar, după nu­mai câteva luni, de­vine egumen, fiind ridicat la treapta de ar­himandrit, având doar 31 de ani. Pe atunci, Ukrai­na de astăzi făcea parte din Re­gatul Ca­to­lic al Poloniei care era condus de re­gele Sigismund al III-lea care-i prigo­nea pe ortodocși. Totuși acesta a con­fir­mat alegerea lui Petru Movilă ca stareț la Kiev. Alegerea făcută de obștea Lavrei Pe­cerska care era pe atunci stavropighie a Pa­triar­hiei Ecu­me­nice a fost confirmată și de Pa­triar­hul Kiril Lukaris al Constantino­po­lului.

Acest mare stareț, chiar din primii ani de călugărie la Mănăstirea Pecerska și până în ulti­mul moment al vieții sale a purtat în ascuns pe sub hainele obișnuite o că­ma­șă țesută din păr foarte aspru ce avea presărați pe dinăuntru niște nas­turi de fier. Mai purta pe trup un brâu tot din fier cu dinți ascuțiți de la care a avut multe răni care deseori îi umflau tru­pul. Se ruga foarte mult, făcea mul­te metanii și vărsa râuri de lacrimi. Cu toate acestea, nevoința nu l-a împie­di­cat de la activitatea cărtu­ră­reas­că și admi­nis­trativă pe care se an­ga­jase să o facă spre binele Ortodoxiei. În doar cinci ani de stăreție la Pecerska, Ar­hi­­­man­dritul Petru a desfășurat o bogată acti­vitate bise­ri­cească și culturală, con­ti­nuând să tip­ă­reas­că mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fața pro­­ze­litis­mului catolic care a în­ce­put să pus­tiiască aceste pământuri ime­diat după „Unirea de la Brest-Litovsk” din 1596. Pune bazele unui co­legiu, întâi la Lavra, apoi la Mă­năs­ti­rea Bratska, din care se va dezvolta ves­tita Academie Du­hov­­­nicească de la Kiev în 1633. A pus la dis­poziția Aca­demiei și domeniile sale de la Ru­be­jov­ka pe care le cumpărase încă înainte de călugărie.

Semnează la 16 august 1628 de­cla­ra­țiile Si­nodului Eclesiastic de la Kiev în care erau con­damnați clericii care au ade­­rat la Uniația din 1596.

A sprijinit alegerea ca Rege al Polo­niei a lui Wladislav I, în 1632, care a re­cu­noscut drepturile eparhiilor Or­to­doxe din Mitro­po­lia Kievului și a men­ți­nut „Frățiile Orto­doxe”.

Murind bătrânul Mitropolit Iov Bo­rețki, Bunul Dumnezeu a rânduit ca Ar­hi­man­dri­tul Petru să fie ales ca Mi­tro­po­lit al Kie­vu­lui, Haliciului (Galiția) și a toată Rusia (Mică, n.n.). Aceasta da­torită originii sale voie­vodale, dar mai ales pregătirii sale teo­logice și spriji­nu­lui celor care îl cunoșteau și care vedeau în el salvarea Ortodoxiei ame­­nin­țată de ie­zuiții latini. Hirotonia în ar­hie­reu a avut loc la 28 aprilie 1633 având în frun­tea soborului pe Patriarhul Teo­fan al Ie­rusalimului ca delegat al lui Kiril Lu­karis, Patriarhul Ecumenic de atunci.

Ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia, timp de 13 ani, a des­­fășurat o intensă activitate bi­se­ricească și culturală, mai ales în do­me­niul tipăririi de cărți bisericești, cu­nos­cându-se peste 50 de cărți îngrijite de el.

Printre cărțile de slujbă, cea mai im­por­­tan­tă este „Evhologhiul” sau „Treb­ni­cul” (1646), care conține o parte ori­gi­na­­lă și anu­­me, explicarea sensurilor litur­­gice și dog­­­­matice ale slujbelor, pre­­cum și felul cum să se pregătească preo­ții pentru să­vâr­șirea lor. Alte cărți de slujbă, tipărite de el sunt: „Litur­ghie­rul” (1629), „Evan­ghe­liarul” (1636), „Apos­­tolul” (1638), „Psaltirea” (1640), etc.

Dintre cărțile de apărare a Or­to­doxiei amin­­­tim „Lithos” (1644) în care com­bate pri­­matul papal și Filioque printr-o ex­pu­nere irenică și obiectivă a dogmelor orto­­doxe.

Cea mai importantă lucrare a acestui sfânt ierarh este desigur „Mărturisirea Or­­­todoxă” (Pra­­voslavnica Mărturisire), re­vizuită și co­rec­tată de Meletie Siri­gul, cel mai învățat teol­og grec al seco­lu­lui al XVII-lea, prezent la Sinodul de la Iași, care s-a ținut în trapeza Mă­­năs­tirii Sfinții Trei Ierarhi și la care au par­ti­cipat de­le­gați ai Patriarhiei Ecu­me­nice, ai Bisericii din Kiev și ai Bisericii Mol­dovei, în frunte cu Mitropolitul Var­laam. Re­cu­noaș­­­terea acestei lucrări de către Si­nodul Constantinopolitan în 1643 a fă­cut din ea o Măr­turisire a în­tre­gii Bi­se­rici Răsăritene. A fost sem­nată la început de Pa­triarhul Ecu­me­nic Partenie I și, ul­te­rior, și de Patriarhii Alex­­andriei, An­tio­hiei și Ierusalimului. A fost tipărită în grea­ca populară în 1677, la Ams­ter­dam și pentru prima oară în ro­mâ­nește, la Bu­zău, în 1691, tra­dusă de Radu și Ște­fan Gre­ceanu. Mult timp a fost fo­lo­sită ca manual în școlile teologice din Ru­sia și din țările Române, iar unii ierarhi im­por­tanți ai Bisericii de Răsărit cum sunt Patriarhii Nectarie al Ieru­sa­li­mu­lui sau Adrian al Mos­covei i-au atribuit chiar un ca­rac­ter inspirat.

Sub raport edilitar, acest mare Ierarh a res­taurat Catedrala Sfânta Sofia din Kiev și cele două mănăstiri care de­pin­deau de ea, a reînnoit biserica mare a Lavrei Pe­cerska, a restaurat din te­me­lie biserica Spasa, ctitorită de Cneazul Vladimir etc.

A instituit vicari și protopopi pentru a în­­druma pe preoți și un „consistoriu“ pen­­tru a judeca abaterile clerului.

Sub raport cultural a acordat o atenție deosebită Academiei duhov­ni­cești din Kiev, corpul profesoral fiind re­crutat din mem­­brii Frăției Ortodoxe, această școa­lă fiind cea mai veche instituție de învă­ță­­mânt universitar la slavii ortodocși.

Deși departe de plaiurile natale, ma­rele Ierarh al Kievului n-a uitat de po­po­rul român din care a provenit și l-a ajutat ori de câte ori a fost nevoie. De pildă, el a trimis tipografii la Târ­go­viște, Câmpulung și la Govora, iar la Iași, pe lângă tipografie a trimis și patru pro­fesori pentru noua Academie în­fiin­țată de dreptcredinciosul domn Va­sile Lupu, după modelul celei de la Kiev. În 1645 vine la Iași și binecu­vin­tea­ză că­să­to­ria fiicei lui Vasile Lupu, Ma­ria, cu no­bilul polonez Ianusz Radziwill.

Pe frontispiciul multora din tipări­tu­rile sale se găsește stema Movileștilor sau a țărilor Române, unde domniseră mem­­bri ai familiei Movileștilor. El în­suși se in­titula „fiu al voievodului țării Mol­dovei” sau „fiu de domn mol­do­vean”, ca ex­presie a dra­gostei față de neamul din care descindea.

A trecut la Domnul în ziua de 22 De­­cembrie 1646, fiind îngropat în bi­se­rica mare a Mănăstirii Pecerska. În­trea­ga ave­re a folosit-o pentru res­tau­ra­rea de bise­rici, înființarea de școli și în­treținerea lor.

Pentru deosebitele sale merite, Mi­tro­politul Petru Movilă al Kievului a fost ca­nonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina în luna Decembrie 1996.

În anul 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și-a însușit această canonizare și a solicitat Arhiepiscopiei Iașilor să se ocupe de alcătuirea Slujbei și pictarea icoanei Sfântului Ierarh Petru Movilă. în anul 2002, același Sfânt Sinod a hotărât ca ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Petru Movilă, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul.

În 13 octombrie 2002, cu prilejul împlinirii a 360 de ani de când s-a ținut Sinodul de la Iași (1642-2002), a fost proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă în fața mulțimilor de pelerini veniți la hramul Cuvioase Parascheva din România și de peste hotare. Icoana Sfântului a fost arătată clerului și poporului în timp ce se cânta troparul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei marii Muceniţe Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă.

Sfânta şi preaviteaza Muceniţă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului Diocleţian. Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, şi al unei creştine cu numele Fausta. A învăţat credinţa creştină de la mama ei, iar Sfintele Scripturi de la un bărbat insuflat de Dumnezeu şi binecredincios, cu numele Hrisogon. Părinţii au măritat-o cu un elin, numit Publie. Din pricina necredinţei lui, sfânta se purta cu el fără dragoste; se prefăcea totdeauna bolnavă, ca să nu aibă nici o legătură cu el. Se îmbrăca cu haine proaste şi sărăcăcioase; stătea de vorbă numai cu femei nevoiaşe; slujea pe ascuns pe cei ce pătimeau pentru Hristos, intra în închisorile în care se aflau, le spăla şi le ungea rănile cu untdelemn şi le dădea hrană potrivită, însoţită fiind totdeauna de o slujitoare. Pentru toate aceste fapte, întâi a fost închisă de soţul ei, că îi ştia faptele. S-a întâmplat însă că soţul ei s-a înecat într-o furtună pe mare. Rămasă liberă, Anastasia a împărţit toate averile ei săracilor. După aceea, fără să se mai teamă, slujea celor ce pătimeau pentru Hristos; pe cei care mureau îi lua şi-i îngropa cu cinste. A îndemnat pe mulţi la mucenicie. A fost prinsă, supusă la chinuri de mulţi ighemoni împreună cu alte femei. În timpul chinurilor şi-a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hrisogon.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota şi a fiilor ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zoil.

Tot în această zi, pomenirea deschiderii uşilor marii biserici a lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea alergării luminilor în jurul Bisericii lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!