Lee Min Ho va apărea pe data de 25 decembrie în emisiunea You Quiz on the Block. Ieri pe canalul de Youtube al celor de la tvN a fost lansat un teaser, făcându-i pe fanii actorului Lee Min Ho să aibă un motiv în plus de bucurie.
Pe durata videoclipului lansat ieri, Lee Min Ho a spus că aceasta va fi prima sa apariție la o emisiune de varietate, din ultimii ani. El a salutat publicul, glumind: „Mi-ai lipsit?” – stârnind râsete, amintind de replica sa iconic din Moștenitorii.
Actorul a dorit să mai împărtășească cu publicul o întâmplare amuzantă: „Managerul de casting de la SM Entertainment m-a abordat de trei ori. Cred că aspectul meu e de vină pentru asta”. Gazda, Yoo Jae Suk, nu a putut să nu fie de acord, cu ceea ce a spus Lee, făcându-i pe toți cei prezenți să izbucnească în râs.
De asemenea videoclipul mai surprinde și părerea actorului despre rolul său de chaebol, din drama, Boys Over Flowers: „Personajul meu a fost un chaebol, pe care l-am jucat în cea mai dificilă perioadă financiară din viața mea”. El a adăugat râzând: „Când ieșeam la grătar cu prietenii, ei mă tachinau, spunând: „De ce nu faci carnea la grătar?” sau „Nu poți deschide deja fereastra?!’”

Lasă un comentariu