De ce doar de 1 Decembrie iubim România? De ce doar azi, parcă la comandă toată mass-media culege oameni de bine, români sau străini ce se simt români și ne prezintă interviuri cu aceștia? Cu câtă nonșalanță azi, declarăm cu mândrie că suntem români!

Sunt doar câteva întrebări ce mă frământă aproape an de an, fix azi de Ziua Națională. De ce? Pentru că azi realizezi că îți iubești țara, chiar dacă în decursul anului acest petic de pământ, România, devine vinovat pentru tot ce merge rău în viața ta.

Azi toți ne punem drapelul. Care pe unde putem. Primarii prin tot orașul, cetățenii prin curți sau pe la balcoanele blocurilor, iar cei ce nu se pot dezlipi de rețelele sociale la poza de profil. Și am rezolvat și cu patriotismul. Îl ținem doar o zi, după aia îl schimbăm, că nu se cade să ținem mult cu România.

Am spus și în trecut și o voi repeta și acum, să nu fim români doar de Ziua Națională! România nu e o țară care apare pe harta lumii o dată în an și după moarte ca peste un an să apară din nou, în același loc, în sud-estul Europei Centrale.

Avem valori, dar nu le promovăm! Nu fac rating, totuși brusc, de 1 Decembrie, ne amintim că la noi în țară, pe lângă politică, corupție și alte subiecte ce ne țin cu ochii în ecranele televizoarelor, ne sunt prezentate: paradele militare, se aude triumfător imnul de stat și ni se bagă la înaintare persoanele care ne fac mândri în fiecare zi a anului, nu doar de ziua națională, însă n-are cine să-i promoveze! Motivul, repet: Nu fac rating! Nu sunt de interes!

De ce să le dăm motive de mândrie românilor, când le putem da circ și pâine? Nu riscă nimeni să ne arate ce tineri talentați avem, ce minți geniale sunt printre noi, ce elevi ne-au mai reprezentat pe la nu știu ce concurs internațional ori cum oameni simpli pun mână de la mână și fac: un azil, un spital, un loc unde copiii ce vin din familii defavorizate sunt încurajați și ajutați să învețe și orice altceva pe care Guvernul, dacă s-ar implica, l-ar finaliza mult mai repede.

Tot azi, mass-media vorbește frumos și despre românii plecați în străinătate. Unii sunt primari, alții oameni de afaceri și toți vin să ne spună cum am putea schimba România în bine, însă nu sunt urechi care să-i asculte.

De 1 Decembrie, toți ascultăm melodii patriotice, iar artiștii se luptă ca în fiecare an, în preajma acestei zile, să avem un cântec nou. Ce-i drept, muzica patriotică ne mișcă, ni se face pielea de găină și în colțul ochiului ne apare și o lacrimă.

Ne iubim țara, doar că încă nu știm asta. Pentru că nu-i vedem frumusețea, ci doar defectele, însă ce alt stat din lume are toate aceste peisaje minunate? Ce cuvânt din oricare altă limbă poate exprima mai bine lipsa unei persoane dragi decât cuvântul „dor”? Și unde în lumea asta poți râde tare și cu multă poftă în restaurante sau pe străzi? Și unde veți mai găsi voi tradiții și superstiții atât de frumoase ca la noi? Doar noi înțelegem care-i treaba cu deochiul și de ce bășica porcului era cea mai bună mingie.

Nimeni nu are mai multă poftă de viață decât românul. Facem haz de necaz, din țânțar armăsar și tot timpul ne încurajăm cu: „Și când ne-o fi mai rău, ca acum să ne fie!” Tot noi am găsit și remediul pentru depresie și anxietate: maneaua, chiar dacă noi nu ascultăm acest gen de muzică decât dacă suntem la o petrecere și asta după ce ne-am îmbătat bine.

Am dus-o bine, am dus-o rău și poate că ne luptăm să supraviețuim zilnic, însă vom avea mereu povețele bunicilor și exemplul lor. Ei au trăit vremuri mai grele decât noi. Bunicul îmi povestea despre război în timp ce mâncam mămăligă rece cu ceapă și sare. Pentru că asta voiam să iau drept gustare la ora 15:00. Mi se părea nemaipomenită.

Dar, acum, cu stupoare am descoperit că patriotismul în România a ajuns să se confunde ușor cu extremismul… și totuși suntem extremiști dacă de Ziua Națională suntem mândri că suntem români?

Să ne bucurăm de acest 1 Decembrie, chiar dacă facem acest lucru o dată în an, însă să fim sinceri.

La mulți ani, români, oriunde în lumea asta mare v-ați afla! La mulți ani, România! Să rămâi cu aceleași peisaje bogate, cu aceleași oameni săritori, inteligenți, frumoși… și cred că nu ai fi egoistă dacă măcar azi, de ziua ta, îți vei dori ca la conducere să ajungă și oameni care să te iubească și să-ți vrea binele!


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura