În urmă cu puțin timp, fetele de la NewJeans și-au încheiat conferința de presă. Trupa NewJeans a declarat că-și va rezilia contractul cu agenția lor, ADOR, în semn de protest față de disputa companiei cu fostul său CEO, Min.
„Deși programul de lucru de astăzi s-a încheiat, nici Hybe, nici ADOR nu și-au arătat dorința de a îmbunătăți situația sau de a accepta cererile noastre”, a declarat grupul într-o conferință de presă. ce a avut loc în sudul Seulului.
„Companiei Ador îi lipsește atât voința, cât și capacitatea de a ne proteja pe noi și proiectul NewJeans”, au mai declarat fetele.
Mișcarea vine pe fondul unei dispute dntre Min Hee-jin, fostul CEO al ADOR, și compania-mamă a agenției, Hybe, după ce consiliul Hybe a demis-o pe Min din funcția ei. Aceasta ar fi acuzată că a încercat să preia controlul asupra ADOR, una dintre filialele Hybe.
În apărarea lui Min, NewJeans a trimis o scrisoare de cerere către agenției la începutul acestei luni, avertizând că vor părăsi compania dacă Min va fi repusă în funcția de CEO a ADOR.
NewJeans a susținut, de asemenea, că alte grupuri de fete de la alte filiale ale lui Hybe le-au copiat conceptele și le-au ignorat atunci când au ridicat această problemă.
Au crescut speculațiile că NewJeans ar putea încerca să-și rezilieze contractul cu ADOR.
În scrisoare, NewJeans a declarat că, dacă cererile lor nu sunt îndeplinite în termen de 14 zile, își vor înceta contractul.
Trupa NewJeans a debutat în iulie 2022 și a devenit o senzație K-pop datorită melodiile lor: „Attention”, „Hype Boy”, „Ditto” și „Super Shy”. Grupul de fete are fani în întreaga lume.

Lasă un comentariu