Dacă vă era dor de Robot, vă anunț că s-a trezit și a convocat CSAT-ul pentru că i se pare ceva „șușpect” la primul tur al alegerilor prezidențiale.

Trezit din hibernare cel mai probabil de o manea prezidențială cu „Ciucă al nostru”, Robotul de la Cotroceni și-a actualizat datele și când a văzut el că niciunul dintre favoriții săi nu se află în turul doi a spus:

Hmmm! Am scăpat de PSD, dar unde-i măh PNL? Serviciilor, ce-ați păzit? Nu v-am spus clar că Ciucă e moștenitorul de drept al fotoliului meu de la Cotroceni?! Voi chiar vreți să mă aduceți la sapă de lemn după ce că nu o să mă mai pot plimba pe banii românilor? Mai mi-ați stricat și somnul de frumusețe. Eu acum trebuia să fiu în concediu și nu rezolvând problema în care voi m-ați băgat. Sunt înconjurat doar de incompetenți!

Și acestea fiind spuse, Omul de Fier, Hoha, a trimis vorbă la CSAT să o pună de o băut, pardon de o sfătuire. Și acum să nu credeți că se vor vedea dimineață cu noaptea-n cap sau nopatea ca hoții. Nu, deși, țara arde, după umila părere a celui mai absent dintre pământei, Hoha, el și băieții vor juca golf mâine la ora 14. Și probabil că pe la gaura 40 își vor aminti că n-au rezolvat problema alegerilor.

Mai bine nu se putea! Pentru prima dată în istoria României nu sunt în turul doi marile partide, ci o sabie și-un glonț, dar lucrurile nu trebuie să rămână așa, nu? Că doar părerea românilor cu drept de vot nu contează. Chiar dacă suntem o țară democratică, aici trebuie să se facă o singură voie, voia lui Hoha.

Să-i oprească cineva abonamentele de la platformele de streaming. Omul nostru chiar n-a văzut că în toate serialele cu răzbunări din vânător ajungi victimă? Sau i-a intrat vreun virus prin sistem și nu mai are licentă la Bitdefender? Că nah, Kaspersky e al rușilor și dacă se defectează, acum pe final de mandat Robotul, cine știe cu ce „moștenire” problematică ne mai lasă.

Până una alta am înțeles că Lasconi l-a bătut pe Georgescu la boți, aceasta reușind să aibă 2 milioane de ferme de acest gen. A, deci toți cei ce au votat-o sunt fake? Și eu care mă gândeam că sunt doar cu volanul pe dreapta.

Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura