În această lună, în ziua a șaptea, pomenirea celor treizeci și trei de Mucenici din Melitina, Ieron și cu ceilalți.

Acești Sfinți s-au nevoit pe vremea împăraților Diocletian și Maximian. Și era acest Ieron viteaz și puternic la trup și blând la suflet. Și fiind el plugar, l-au găsit într-un loc slujitorii idolilor și, vrând să-l ucidă ca niște tâlhari, nu au putut. Că scoțând Sfântul fierul plugului, a luat grindeiul în loc de armă și s-a pornit asupra lor de i-a gonit pe toți, scăpând ei cu sudori și cu sânge. Deci s-a dus Sfântul de bunăvoia sa cu ei și stând la cercetare, i s-a tăiat mâna dreaptă din cot. Iar pe ceilalți Sfinți punându-i pe jos, i-au bătut cu vine de bou. Și dimineața iarăși bătându-le trupurile câteva ceasuri, le-au tăiat capetele afară din cetatea Melitinei.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Lazar, făcătorul de minuni, cel ce a postit în muntele Galisiului.

Acest de trei ori fericit părinte al nostru Lazar era din pamântul Asiei, dintr-un sat ce era aproape de Magnesia, în anul 1030, numit cu imnele Născătoarei de Dumnezeu și avea părinți prea evlavioși: Nichita și Irina cu numele.

Iar când era să se nască el, a făcut Dumnezeu să se arate din cer o dumnezeiască lumină, care a umplut toată casa sa cea părintească. Din a cărei strălucire de lumină spăimântându-se femeile cele adunate, au ieșit afară și a rămas singură maică-sa. Iar după ce s-a născut pruncul, o, minune, a stat îndată drept și s-a închinat spre răsărit, avându-și mâinile cu bună rânduială strânse la piept, mai înainte arătând Dumnezeu prin aceasta curațenia cuviosului și sârguința prin care sufletul lui avea să primească dumnezeiasca strălucire.

Și când s-a făcut de cinci ani, l-au dat la un dascal ca să învețe Sfintele Scripturi. Și în puțină vreme a covârșit pe toți copiii. Drept aceea și de toți îi era lăudată ascuțimea minții sale, și când a ajuns învârstă a luat dumnezeiesc dor în sufletul său ca să meargă la Ierusalim și să vadă Sfintele Locuri unde a pătimit Hristos; dar mergea pe ascuns de toți în dorița lui a călătorit cu oarecare monahi amestecându-se.

Iar când a ajuns la sate, s-a unit cu alt monah și se ducea la Ierusalim. Și ajungând la Atalia, pomenitul monah a pus vicleșug în mintea sa împotriva-i, ca să-l vândă pe el. Iar cu pronia lui Dumnezeu, unul din călători a făcut cunoscut tânărului și acesta aflând a fugit călătorind pe calea sa ca mai înainte.

Și ajungând la Sfintele Locașuri și înconjurându-le pe toate și închinându-se, s-a întors la biserica Sfintei Învieri, și a fost găzduit de arhidiaconul ei, prin care a fost așezat în Mănăstirea Sfântului Sava. Deci văzându-l pe acesta, proiestosul, că este împodobit cu toată înțelepciunea și fapta bună (căci mai pe toți cei de acolo îi întrecuse slujind bine și purtând jugul ascultării), l-a trimis la patriarhul Ierusalimului care l-a hirotonit preot.

Și după aceea a zăbovit în mănăstire mai mulți ani, până la ridicarea agarenilor, care au stricat toată Palestina și Sfânta Mănăstire de acolo, având ei povățuitor pe spurcatul Aziz care a surpat înfrumusețata biserică a Sfintei Învieri și Crucea cea din turlă a sfărâmat-o și a aruncat-o la pământ și multe a hulit împotriva lui Dumnezeu. Acestea vazându-le Cuviosul cu ochii săi împreună și cu ceilalți părinți, au hotărât să mearga la Roma; dar ajungând la Efes și închinându-se iubitului de Dumnezeu Cuvântator și Evanghelist, a auzit Sfântul glas de sus, care îi arăta lui învederat să se suie la muntele cel din preajma Efesului care se chemă Galisiul, fiind neumblat de mulți pentru asprime și îndemânatic pentru liniștea dorită de Cuvios.

Deci suindu-se într-însul și mai presus de puterile omenești nevoindu-se, suferind ispite nenumărate de la demonii care năvăleau asupra simțurilor și gândurilor lui ziua și noaptea, cu puterea lui Dumnezeu i-a surpat. Iar oarecând, săvârsindu-și el rugăciunea pe la miezul nopții, i s-a arătat stâlp de foc întins de la pământ la cer, și a văzut mulțime de îngeri, care cu dulceață cântau: „Să învieze Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui”. Drept aceea acolo a zidit biserica Învierii, unde a văzut temelia stâlpului celui de foc, pentru care și biserica se cheama Sfânta Înviere, ridicată fiind de Împăratul Constantin Monomahul, care a trimis de la sine atunci mulți bani, împreună cu două scrisori ale sale și sfinte odoare și cinstitul lemn și Sfânta Evanghelie împodobită cu aur și dumnezeiești icoane și a afierosit destule metocuri și sate la mănăstirea aceasta, cu scrisori împărătești; căci multă credință și evlavie avea împăratul către Părintele Lazar. Pentru că în vremea când împăratul era surghiunit la ostrovul Lisveei, mai înainte cu trei ani, prin oarecare ucenici ai săi, Cuviosul i-a vestit și scăparea din surghiun și chemarea a doua oară la împărăție.

Fericitul a făcut și multe minuni. Și ajungând la culmea virtuții și învrednicindu-se darului proorociei și-a cunoscut mai înainte sfârșitul său; dar fiii săi cei duhovnicești cu lacrimi îl rugau și cereau ca să mai rămână încă în viață pentru mai marele folos și sporire a lor.

Atunci el a cerut de la Născătoarea de Dumnezeu adăugire vieții sale cincisprezece ani și câștigând cererea, a viețuit până la șaptezeci și doi de ani; a ajuns numărul ucenicilor săi peste nouă sute. Și de vreme ce se săvârșise și anul al cincisprezecelea ce i s-a dat lui de Născătoarea de Dumnezeu, s-a mutat către Domnul. Iar sfintele lui moaște cele vrednice cinstindu-le ucenicii lui cu cântări de laude și cu miruri și cu făclii, le-au așezat în sicriul de mult preț aproape de stâlpul pe care ședea fericitul în dreapta bisericii Sfânta Înviere. Și a lucrat Sfântul și după moarte tot felul de minuni, întru slava adevăratului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine cinstea și lauda în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Melasipp, Casina și Antonie.

Acești Sfinți au mărturisit pe vremea lui Iulian Paravatul (Apostatul), în anii 361, în cetatea Ancira, creștini fiind ei din strămoșii lor. Sfântul Antonie a fost pus în închisoare. Iar Melasipp și Casina, spânzurați fiind, au fost strujiți și cu foc pârjoliți, iar după aceea Sfântului Melasipp i-au tăiat picioarele din genunchi; iar Sfintei Casina i-au tăiat sânii. Iar pe Sfântul Antonie spânzurându-l, l-au sfâșiat, pentru că el a scuipat în fața lui Iulian și își fericea părinții săi. Sfântul Melasipp și Sfânta Casina, spânzurați fiind de lemnul cel de chin, și-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. După aceasta au chinuit pe Sfântul Antonie în neînchipuite feluri, din care nevătămat fiind păzit, pe mulți i-a tras la credința lui Hristos. Și în sfârșit i s-a tăiat capul, și a luat pururea pomenitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Auct, Tavrion și Tesalonica.

Aceștia s-au nevoit în Amfipoll a Macedoniei. Și Tesalonica era fiica unui popă idolesc, ce se numea Cleon, bărbat vestit pentru bogăția lui; dar bogățiile acestea pe tânără nu au împuținat-o, nici n-au despărțit-o de credința creștinească. Căci mult rugând-o pe ea tatăl său, nimic n-a reușit. Pentru aceasta dezbrăcând-o, au bătut-o patru oameni cu vine de bou crude și i-au zdrobit coastele și lipsită fiind de toate ale ei a fost surghiunită departe, de către însuși tatăl său. Dar și așa, necontenind a mărturisi pe Hristos în acel surghiun și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Iar Auct și Tavrion multe vorbind împotriva bărbarului și crudului aceluia, au fost pârâți de el către Torivie Ipatul că sunt creștini; și îndată au fost dezbrăcați și bătuți cu toiege și în multe feluri au fost chinuiți. Și ieșind nevătămați, au fost săgetați cu mai multe săgeți. Dar cu voința lui Dumnezeu au scăpat nevătămați. Drept aceea umplându-se tiranul de nedumerire, a poruncit să li se taie capetele cu sabia, ceea ce făcându-se au aflat sfârșitul nevoinței.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Grigorie, frate al Sfântului Grigorie făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Tesalonic, care de sabie s-a săvârșit.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian, trăgându-se din cetatea Tesalonicului. Deci stând înaintea lui în divan și lovind jertfelnicul cu piciorul și răsturnând jertfele ce erau deasupra lui, și-a luat sfârșitul prin sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.