Netflix a confirmat oficial producția noului serial The WONDERfools. Din distribuție fac parte actorii: Park Eun Bin , Cha Eun Woo , Kim Hae Sook , Choi Dae Hoon , Lim Seong Jae și Son Hyun Joo .
The WONDERfools are loc în 1999, o perioadă în care temerile apocaliptice erau răspândite. Drama coreeană va spune povestea unui grup de tineri ce nu se pot adapta în societate. Aceștia vor câștiga superputeri după un incident bizar. Tinerii vor trebui să protejeze orașul. Serialul se va încadra atât în genul acțiunii cât și al comediei.

Park Eun Bin o va interpreta pe Eun Chae Ni, aceasta este primarul orașului Haeseong.
Cha Eun Woo îl va juca pe Lee Un Jeong, un oficial guvernamental proaspăt venit din Seul, căruia nu prea-i place comunicare. La primărie, el este obsedat de reguli și principii, dar în afara muncii, el este un bărbat misterios, ce investighează o serie de dispariții în Haeseong și din acest motiv, se va întâlni adesea cu Chae Ni.
Kim Hae Sook o interpretează pe Kim Jeon Bok, bunica lui Chae Ni și singurul membru al familiei acesteia. Jeon Bok este proprietara unui restaurant renumit din zonă. Ea are un trecut întunecat de care nu dorește să afle nimeni.
Choi Dae Hoon a primit rolul lui Son Kyung Hoon acesta este cea mai mare pacoste a orașului, în timp ce Lim Seong Jae îl interpretează pe Kang Ro Bin.

Regizat de Yoo In Shik, cunoscut pentru seriale: Extraordinary Attorney Woo și Dr. Romantic , The WONDERfools se anunță a fi un masterclass al comediei. Scenariul a fost semnat de Heo Da Joong, care a lucrat la Extreme Job .
The WONDERfools este co-produs de Romantic Crew și Kakao Entertainment, acestei producții alăturându-i-se și Fantagio.

Lasă un comentariu