Actorul Yoo Ah-in, ce a fost acuzat de consum obișnuit de droguri, a făcut apel la clemență în cel de-al doilea proces.
Secția penală a Înaltei Curți din Seul a organizat pe data de 29 octombrie 2024 prima ședință de apel a lui Yoo. Actorul a fost acuzat printre altele de încălcarea legilor privind controlul drogurilor.
Echipa juridică a lui Yoo a susținut că acțiunile sale nu au fost făcute în mod intenționat pentru a face rău cuiva rău sau de a exploata lacunele legale.
„Dependența lui Yoo de sedative a apărut din cauza stresului fizic și mental. Chiar înainte de începerea investigației, el căuta tratament pentru tulburările de somn în clinicile de psihiatrie.”
A spus avocatul artistului.
Yoo, care a apărut în instanță cu capul ras, nu a făcut nicio declarație personală.
Actorul se confruntă cu acuzații multiple, inclusiv utilizarea medicală obișnuită a propofolului și prescrierea ilegală a peste 1.100 de somnifere pe numele unei alte persoane.
În plus, el este acuzat că a fumat marijuana de trei ori în SUA cu o cunoștință, identificată doar ca Choi, în ianuarie anul acesta, și că ar fi încurajat și pe alții să consume.
În hotărârea inițială, Yoo a primit o pedeapsă de un an de închisoare și o amendă de 2 milioane de woni (1.500 de dolari). Cu toate acestea, instanța a respins acuzația de manipulare a probelor din cauză că acestea erau insuficiente, ceea ce a determinat atât echipa juridică a lui Yoo, cât și acuzarea să depună recurs. Următoarea audiere a lui Yoo este programată pentru 19 noiembrie.

Lasă un comentariu