A trecut atât amar de vreme și, pentru noi, cei din afară, viața și-a urmat cursul, iar pentru supraviețuitorii incendiului de la Colectiv și pentru familiile celor care, din păcate, acolo și-au găsit sfârșitul, timpul a rămas pe loc: 30 octombrie 2015.

Nici nu-mi doresc să-mi imaginez cine și în ce mod le-au dat de veste părinților ce și-au pierdut acolo copiii. Câte lacrimi, câte țipete, câtă durere și pentru ce? S-au făcut atunci proteste, s-a strigat: „Vrem spitale, nu catedrale!” La ce a ajutat? Politicienii de atunci, unii dintre ei și acum ocupă niște poziții călduțe, au promis că vor face 3 centre pentru marii arși. Unde sunt aceste centre? Nicăieri! Pe cine a interesat această durere? Cine s-a bătut cu nedreptatea și a avut sorți de izbândă? Când în România un proces poate să dureze și 10 ani și să nu se dea o soluționare. S-a plătit mult prea puțin pentru o durere pe care nici măcar timpul nu o va putea șterge.

Deși s-a strigat: „Vrem spitale, nu catedrale!” Biserica nu i-a uitat pe cei 65 de tineri ce au plecat într-o lume mai bună. Făcând slujbe de pomenire și parastase chiar din a doua zi de la producerea tragediei. Și nu s-a oprit aici. An de an, un sobor de preoți s-au adunat în acel loc, unde s-au rugat pentru sufletele celor plecați. Biserica poate că a fost singura care a mai adus puțină lumină și o scânteie de speranță în tot acest scenariu plin de fumul gros și negru al nepăsării și al corupției, cu scrie bine scrie pe o coală, ce a fost lăsată lângă mii de candele aprinse în zilele următoare la locul tragediei.

Și totuși…cum poate fi stinsă durerea cuiva? Tatăl unei victime a mărturisit pentru un post de televiziune că în tot acest timp nimic nu s-a schimbat. Și are dreptate.

Din cei 65 de tineri, am fi putut salva 28, dar fraza: „avem tot ce ne trebuie, nu este nevoie să-i trimitem în străinătate” le-a pecetluit soarta.

Astăzi, în fața clădirii sau, mai bine spus, a ceea ce a mai rămas din ea, au venit oamenii să aprindă o lumânare și să pună o floare în amintirea victimelor. Toate oficialitățile României au trimis câte o coroană de flori. Nici măcar cu amintirea celor care nu se mai află printre noi nu pot da ochii.

Suntem la 9 ani după o mare tragedie, Colectiv, iar cei care puteau să schimbe ceva nu au făcut-o, însă nici cei care au venit după ei nu s-au lăsat mai prejos. Ne rezumăm doar la a scrie pe rețelele de socializare cuvinte frumoase, condoleanțe și Dumnezeu să-i ierte, când au puterea în mână și ar putea schimba ceva dacă ar dori, dar…

9 ani de la Colectiv și parcă tot în 2015 am rămas blocați.