În credința populară, anul este împărțit în vară și iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe incuie iarna și înfrunzește întreaga natura, Sfântul Dumitru desfrunzește codrul și usucă toate plantele. Există credința că în această zi, căldura intră în pământ și gerul începe a-și arăta colții.

Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor și stăpânul iernii ce-o să vină.

Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așează cojocul iî mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagra, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este să urmărești mersul oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.

Fiind „stâlp calendaristic de înnoire a timpului sezonal sau anula”, Sâmedru este asociat cu diferite practici ritualice: de purificare sau de feritilitate, acestea sunt legate de „cultul strămoșilor”.

Etnograful C. Brăiloiul descrie astfel această sărbătoare:

Sărbătorește-l bine, nu lucra deloc; încheie socotelile cu ciobanii care ți-au ținut oile peste vară, cinstindu-i după obiceiul Răscolului. Sâmbăta, fiind Ziua Soroacelor lichidează toate celelalte învoieli și încheie altele, cu adălmașuri și veselie – arvuna te leagă, plata te scapă. Dar nu uita: cine-a luat pe datorie, plătește de două ori.

De Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi și se strică stânele. Țăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În anumite zone, sătenii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvoratorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtășanie.

Alte obiceiuri pe care oamenii le fac/făceau în această zi:

  • dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă și frumoasă;
  • nu se piaptănă, că-i primejdios de lupi;
  • dacă luna va fi plină și cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele;
  • se face pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura