Viața Sfântului Dimitrie cel Nou, numit și Basarabov, e o viață minunată. Și aceasta nu numai prin chipul luminat al traiului sau sfânt, dar și prin Sfintele Sale Moaște. Și apoi, viața luată este una împodobită cu multe minuni și cu adânci tâlcuiri ale multor taine ale vieții noastre crestinești.

Sfântul Dimitrie s-a născut dintr-o familie nu de neam mare ca nume și avere, cu blazoane și hrisoave, cum socotesc cei mulți mărirea. Părinții săi au fost oameni săraci. Hrana cea de toate zilele și-o scoteau din munca câmpului, la fel cu mulțimea cea mare a omenirii de atunci și de oricând. Cu toate acestea, știut-au ei să-și câștige un mare dar pentru viața lor: darul credinței în Dumnezeu. Și aceasta i-a înălțat la o cinste deosebit de mare, mai ales in fața Împăratului tuturor veacurilor, înaintea lui Dumnezeu. Numele lor, ca și al creștinilor celor buni, au fost însemnate nu în cartea de glorie a vreunui popor, ci în Cartea Vieții, care se afla în Împărăția cea veșnică a cerurilor.

O altă taină a vieții creștine, care se face lămurită în chip deosebit prin viața Sfântului Dimitrie cel Nou, e aceea a retragerii sale mai mult din cele ale lumii, și trăirea mai ales cu cele ale credinței. Sfântul Dimitrie, încă din copilaria sa simțea această dulceață a vieții sale, în a avea mereu prezent pe Dumnezeu în sufletul său. Și pentru a nu fi stingherit cu ceva el, dar mai ales Sfințenia lui Dumnezeu, în sufletul său, care adesea era învăluit de patimi, se hotărâ să se ducă acolo unde veșnic, zi și noapte, e preamărit Dumnezeu. S-a dus el cu plăcere într-o cetate care e numai și numai duhovnicească, într-o mănăstire. Și acolo, de asemenea, nu cu puține osteneli, în privegheri și rugăciuni, a reușit ca în scurt timp să-și simtă viața sa numai în voia lui Dumnezeu.

Au trecut mulți ani și lumea uitase de existența Sfântului, până într-o zi, la trei veacuri după moartea sa , o inundație a făcut ca apele râului să urce până la peștera. Curentul a ridicat lespezile de piatră și a purtat- purtat cu el, îngropat in noroi, trupul rămas nestricat.

Dupa câțiva ani, Sfântul se arată în vis unei fetițe bolnave de duh necurat, poruncindu-i să ceară părinților ei s-o ducă la malul râului, pentru a-și afla tamăduirea. De cum s-a aflat această vestire, o mare mulțime de oameni, în frunte cu clericii din episcopie, a însoțit familia fetiței până la locul în care, mai inainte, locuitorii observaseră deja o lumină misterioasă și credeau că este o comoară. S-au pus pe săpat și, de îndată, au descoperit trupul Sfântului, întreg și strălucind de harul Duhului Sfânt. Fetița se vindecase pe loc. Trupul sfântului fu transportat cu mare cinstire până în satul Basarabov, unde alte vindecări se petrecură. Atunci, poporul veni din toate părțile să cinstească moaștele Sfântului.

În fiecare an, la data de 27 octombrie, o mulțime imensă se aduna la București pentru a prăznui, timp de trei zile, sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou și ca să cinstească neprețuitele moaște, din care izvorăște mereu o mireasmă delicată.