În această lună, în ziua a douăzeci și una, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ilarion cel Mare.

Sf. Ilarion cel Mare s-a născut în anul 291 în satul palestinian Tabatha. Trimis în Alexandria la studii, s-a familiarizat cu credinţa ortodoxă şi s-a botezat acolo. După ce a auzit despre vieţuirea asemeni îngerilor a Sfântul Antonie cel Mare (prăznuit în 17 ianuarie), Ilarion a plecat să-l întâlnească şi să înveţe de la el cele plăcute lui Dumnezeu. Însă curând s-a întors acasă pentru moartea părinţilor săi şi împărţind tot ce i-a rămas săracilor, Ilarion s-a dus în deşertul din vecinătatea oraşului Maium (Maiuma).

În deşert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile necurate, cu risipirea minţii, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post şi rugăciune neîncetată. Diavolul vrăjmaş vroia să-l sperie pe Ilarion cu închipuiri şi năluciri. Astfel, în timpul rugăciunii el auzea copii plângînd, femei tânguindu-se, lei răgind şi alte dobitoace făcînd gălăgie. Sfântul a înţeles meşteşugirile diavolului care căuta să-l izgonească din pustie dar rugăciunea puternică l-a ajutat să depăşească frica. Odată, nişte hoţi l-au atacat pe Ilarion şi numai cu puterea cuvântului sfântul i-a îndreptat de la viaţa păcătoasă pe care o duceau.

În scurt timp, toată Palestina a auzit de sfântul pustnic. Domnul l-a învrednicit pe Sf. Ilarion cu puterea izgonirii duhurilor necurate, eliberînd cu harul primit multe suflete din legăturile vrăjmaşului. Bolnavii veneau la Sf. Ilarion pentru vindecare şi acesta îi slobozea tămăduiţi la casele lor, fără să le ceară plată, spunând că harul lui Dumnezeu nu era de vânzare. (Matei 10:8). Harul său era într-atât de mare încât numai după mirosul omului sau al hainei ce o purta, sfântul ştia felul patimii care robea sufletul omului.

Ei veneau la Sf. Ilarion cu nădejdea de a se mântui sub povaţa sa. Cu binecuvântarea sfântului, mănăstirile au început să se înmulţească în toată Palestina, iar el mergînd în vizită de la una la alta, a impus la mănăstiri un mod de viaţă ascetic strict.

Cu şapte ani înainte de moartea sa (+ 371 / 372), Sf. Ilarion s-a mutat înapoi în Cipru, unde a trăit în singurătate până în clipa în care Domnul l-a chemat la EL.

Tot în aceasta zi, Sfinții Mucenici Gaie, Dasie și Zotic.

Tot în aceasta zi, Sfinții și din nou arătații Mucenici: Andrei, Stefan, Pavel și Petru.

Tot în această zi, Sfânta Muceniță Teodota, și Socrate Prezbiterul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Eucrat, ce de sabie s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Filotei (Filoteu), cel ce s-a nevoit în Muntele Atonului.

Tot în această zi, Cuvios Mucenic Zaharia, care în mare s-a săvârșit.

Tot în aceasta zi Cuviosul Varuh, cel ce cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Azis, care prin foc s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel de la Monemvasia, în Peloponez, care s-a săvârșit în chinuri la Tesalonic, în anul 1773.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Mprturisitor Visarion.

Cuviosul Părintele nostru Visarion, s-a născut în Bosnia, din părinți creștini ortodocși, Maxim și Maria, în anul mântuirii 1714, și a primit din Sfântul Botez numele de Nicolae. Tânar, călătorind pe la multe locașuri de închinare, a poposit adesea la Locurile Sfinte. Acolo, la mănăstirea Sfântul Sava, de lânga Ierusalim, a îmbrăcat schima monahicească, pe când avea 18 ani, primind numele de Visarion. După un timp, a venit în Slovenia și s-a așezat la mănastirea Pacra, unde pentru râvna sa către cele sfinte, s-a învrednicit de darul preoției.

La trei ani dupa hirotonirea sa întru preot, Cuviosul Visarion a mers din nou la Locurile Sfinte, ca să-și întărească și mai mult sufletul în dreapta credință a Bisericii Răsăritului. La puțină vreme după întoarcerea sa din această călătorie, a venit în Țara Ardealului, unde papistașii cautau prin silnicie să smulgă credința dreptmăritoare din sufletele românilor ortodocși.

Nu glasul omenesc l-a chemat în Ardeal, ci însusi Ziditorul tuturor, ca să mântuiască din pierzare pe românii drept-credincioși. Pe unde trecea, el aprindea în sufletele credincioșilor râvna pentru credința cea adevărată. Trăia o viață de aspră înfrânare, hrănindu-se numai cu mâncare slabă de legume. Pentru chipul mult îmbunătățit al vieții sale, drept-credincioșii români nu numai că-l ascultau și urmau povețele lui, dar cuprinși de o mare însuflețire duhovnicească, îi sărutau mâinile și picioarele cele Sfinte.

În drum spre Sibiu a fost prins de stăpânirea catolică și târât la judecată. În fața celor care-l judecau, el a stat drept și fără frică, maăturisind că dreapta credință a Bisericii Răsăritului este singura adevărată și mântuitoare. Pentru aceea, el nu va înceta să arate uniților rătăcirea lor și să-i îndemne să se lase de ea. Pentru această mărturisire a dreptei credințe, Cuviosul Visarion a fost aruncat în fioroasa temniță din Kufstein, în creierul munților tirolezi, unde după suferințe grele departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vieții celor vrednici, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi se face pomenirea Cuviosului mărturisitor Sofronie.

Tot în această zi pomenirea Sfântului Mucenic Oprea.

Acest mărturisitor al dreptei credințe s-a născut în Săliștea Sibiului, pe vremea împăratesei Maria Tereza (1740-1780). Era plugar, și împreună cu soția și copiii lui, ducea o viață de bună cucernicie și plăcută lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, se face și pomenirea Sfinților preoți Mărturisitori Moise Macinic din Sibiel și Ioan din Galeș.

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea, din rândul preoților și al credincioșilor ortodocși români din Transilvania s-au ridicat numeroși apărători ai dreptei credințe în fața încercărilor autorităților habsburgice de a-i înstrăina de „Legea strămoșească”.

Între ei s-au numarat si preotii Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales, sate care tineau pe atunci de „scaunul” Saliste. Primul dintre ei a fost hirotonit la Bucuresti de Mitropolitul Neofit al Tarii Românesti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniatiei, a fost prins si întemnitat la Sibiu, unde a patimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu conditia de a nu mai savârsi cele ale preotiei, si a trai si a munci ca un simplu taran. În 1752 a fost delegat, alaturi de credinciosul Oprea Nicolae din Saliste, sa plece la Viena, pentru a prezenta împaratesei Maria Tereza plângerea credinciosilor din partile de sud ale Transilvaniei (Fagaras, Sibiu, Sebes si Orastie), prin care cereau drepturi pe seama Bisericii Ortodoxe. Au fost primiti de împarateasa, dar în loc sa li se dea un raspuns la plângerile lor, au fost aruncati în fioroasa închisoare Kufstein, din Muntii Tirolului.

În anii care au urmat, reprezentantii clerului si ai credinciosilor din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autoritatilor habsburgice sa elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, sotia lui Oprea, ruga pe împaratul Iosif al II-lea sa-l elibereze dupa o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta ca nu se mai stie nimic despre el. Înseamna ca amândoi si-au sfârsit zilele în temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, câstigând însa cununile muceniciei.

Preotul Ioan din Gales a fost hirotonit la Bucuresti sau la Râmnic, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numarat printre cei mai îndrazneti aparatori ai credintei ortodoxe, în fata oricaror încercari ale autoritatilor habsburgice de a impune o alta credinta. În anul 1756 a fost arestat si dus în lanturi la Sibiu. Împarateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus în închisoarea cetatii Deva, urmând sa fie retinut acolo pâna la moarte. Dar spre sfârsitul anului urmator, a fost dus sub aspra paza militara la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar brasovean – Radu Duma – scria ca în anul 1776 câtiva negustori din Brasov l-au cercetat în închisoare, marturisindu-le ca mai bine va muri acolo, decât sa-si lase credinta stramoseasca”.

Mai târziu a fost mutat în închisoarea de la Kufstein, unde îsi sfârsisera viata si alti marturisitori si mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În 1780 un alt întemnitat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare tarinei Ecaterina a II-a si Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga sa se intervina pentru eliberarea lui. Între altele, scria: Aici în fortareata este si un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste în robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa”. Acesta era preotul Ioan din Gales, cel întemnitat în 1756, deci cu 24 de ani în urma.

Pentru marturia lor ortodoxa si moartea lor martirica, Sfintii Preoti Martiri Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel, sunt cinstiti ca sfinti de catre obstea credinciosilor de pretutindeni si mai cu seama de cei din Transilvania, din mijlocul carora s-au ridicat.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.