Dacă ați trecut prin Berca și doar o singură dată e cu neputință să nu fi observat acest localș de cult.

Schitul este amplasat pe cel mai înalt loc de la intrarea în comună, fiind vizibil încă de când ați tecut de barieră. Până acum câțiva ani, acolo, sus, sub literele BERCA, se putea observa doar o căsuță veche și zidurile unei vechi bisericuțe.

Știam bine acea „căsuță” pe care o vedeam la prânz și seara atunci când plecam și reveneam în Joseni, dar niciodată nu am avut curiozitatea de a urca până acolo și de a o vedea mai de aproape. Cumva zicala „toate la timpul lor” s-a potrivit situației de atunci, pentru că recent am trecut prin Berca, iar curiozitatea m-a împins să urc până la schit.

Totul e nou și proaspăt. Cel puțin asta îți dă de înțeles albul de pe zidurile din prejurul schitului, dar și de pe micul locaș de cult. De cum am intrat în curte am rămas plăcut surprinsă. Afară e toamnă, frunzele s-au îngălbenit, unele sunt chiar armămii, în timp ce altele au început să-și părăsească „casa”, dar, aici, totul era de un verde crud…totul era proaspăt. Mai că aș fi zis că abia a început primăvara.

Nici vântul nu mai părea să fie atât de mânios. Aici, sus, abia dacă-i simțeam adierea. Ciudat, nu?! Liniștea locului m-a făcut să rămân minute bune să stau și să contemplu. În timp ce, paznicul îmi spunea că Schitul, ce păzește Berca, a fost renovat recent. Să aibă vreo 4-5 ani de când e gata.

Și pentru că nu m-am mulțumit doar cu exteriorul, am dorit să intru în biserică să mă închin. De regulă, când vizitez un nou locaș de cult îmi place să rămân și să-i admir pictura. Mereu m-au fascinat scenele biblice pe care le reproduc pictorii, dar și modul și felul în care atât ele cât și Sfinții sunt reprezentați. Și, deși, am văzut multe picturi bisericești pot spune că niciuna nu seamnă cu cealaltă. Fiecare e unică în felul său.

În Schitul Sfinţii Arhangheli Mihail Şi Gavriil se pot zări încă frangmente de pictură rămase intacte pe zidurile bisericii. Icoana Maicii Domnului, stătea în mijlocul micuțului naos, așteptând parcă musafirii.

Dacă n-aș fi dorit inițial să părăsesc curtea, acum nu mai știam cât timp trecuse de când intrasem în biserică. Când am plecat de acasă nu am pus și acest schit pe lista vizitelor, însă o vorbă spusă în treacăt zicem noi, îți poate schimba planurile. Și nu e „vorba” cât e chemarea. Se spune că „Sfinții te cheamă să-i vezi” atunci când te duci în pelerinaje, se pare că nici eu n-am ajuns aici din întâmplare.

O biserică mică în care timpul pare să stea pe loc, iar grijile și problemele tale dispar. La intrare nu există pangar (magazin bisericesc), așa cum suntem obișnuiți să vedem în fiecare locaș de cult. Acesta este mutat undeva mai în spate, iar de acolo se poate cumpăra: mir, tămâie, lumânări, cărbuni, broșuri despre istoria bisericii și diverse obiecte de la iconițe până la brățări. Nu au vânzător! Banii îi puneți într-o cutie.

La intrare se află o cutie în care sunt puși „șoșoni” de plastic. De ei veți avea nevoie ca să intrați în biserică.

Când am coborât, paznicul mi-a dat o veste proastă:

„Sâmbătă, pe acele ploi, un autocar a dărâmat Crucea de piatră. În 2000 Crucea a costat 4000 de lei, acum cine știe cât o mai fi. Șoferul autocarului mi-a spus că i s-au aburit oglinzile și că n-a mai văzut-o. Acum e bun de plată.”

Trecând peste această poveste tristă, pentru că la noi crucea este un obiect de mare valoare, pot spune că m-aș întoarce oricând la Schit pentru a mă bucura de liniște, de pace și de mult, mult verde. Și poate…că la intrare ne va întâmpina o nouă cruce.