În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea Sfinților Mucenici Carp și Papil, Agatodor și Agatonica.

Acești sfinți mucenici ai lui Hristos au fost pe vremea împăratului Deciu și a lui Valerian proconsulul Asiei, cu mesteșugul doctori. Sfântul Carp era episcop Tiatirilor, iar Papil era hirotonit diacon de acest Carp. Deci, prinzându-se de către domnitor și întrebați fiind, au mărturisit înaintea tuturor numele Domnului Hristos și silindu-i să facă Jertfă la idoli și neînduplecându-se, ei au fost legați pe lângă cai și târâți de la Tiatira până la Sardia și acolo spânzurându-i de un lemn i-au strujit. Atunci și Sf. Agathodor, slugă fiind sfinților și urmând lor s-a întărit de dumnezeiescul înger și a mărturisit pe Hristos.

Deci spânzurându-l și pe el l-au bătut cumplit cu toiege. Și așa fiind bătut și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Iar Sf. Carp fiind spânzurat a râs; și fiind întrebat de către domnitor, pentru ce ai râs Carp a zis: „Am văzut slava Domnului meu și m-am bucurat”. Iar pe Papil l-au legat de patru pari, și l-au ridicat sus, apoi l-au împroșcat cu pietre de care a rămas nevătămat. După aceea fiind aduși de față sfinții împreună i-au tăvălit peste spini în sus și în jos, și bătându-i deasupra pe pântece. După aceea i-au dat ca să-i mănânce fiarele. Atunci un leu, o minune!, răcnind oprea pe chinuitori de la atâta nemilostivire. Și bătându-le cu piroane încalțăminte de fier în picioare, i-au aruncat în cuptor; atunci și Agathonica, sora Sfântului Papil, făcând rugăciune, a intrat și ea cu dânșii. Și rămânând Sfinții nearși și nevătămați, li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Florentie.

Sfântul Mucenic Florentie, a fost din cetatea Tesalonicului. Și fiind creștin și râvnitor binelui, ocăra și defăima înaintea tuturor, pe dumnezeii elinilor, întărea pe creștini în credința cea în Hristos și-i îndemna în tot chipul spre lucrarea dumnezeieștilor porunci. Deci făcând el așa a fost prins de guvernatorul cetății și fiind întrebat, a mărturisit pe Hristos cu îndrăzneală fără frică înaintea tuturor, că este Dumnezeu mai înainte de veci și Făcătorul tuturor; și că zeii păgânilor, sunt lemne, pietre, aur, argint, aramă, fier, idoli fără suflet și fără simțire. Acestea zicând, l-au bătut cumplit, l-au spânzurat de un lemn și l-au strujit; și aprinzând foc mare l-au aruncat în mijlocul focului; iar el bucurându-se și rugându-se în taină și mulțumind lui Dumnezeu, s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dioscor.

Acesta a mărturisit pe vremea împărației lui Diocletian. Se trăgea cu neamul din schinopoliti și cu vrednicia era sfetnic. Deci socotind toate lucrurile lumii acesteia ca pe niște gunoaie, numai ca să dobândească pe Hristos, a luat îndrăzneală și stând înaintea guvernatorului Luchian, înfruntându-l și mai vârtos batjocorindu-l, întru nimic îi socotea înfricoșările și amăgirile; mai ales când acela arăta Sfântului focul și organele vârtejelor, și alte multe feluri de chinuri. Însă toate acestea au rămas nelucrătoare și s-au arătat ca o nimica înaintea bărbăției și a mărimii de suflet a mucenicului. Pentru aceasta în cele din urma, cu sabia i-a tăiat Sfântul lui cap.

Tot în această zi, Sfântul Părintele nostru Nichita Patriciu Mărturisitorul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Veniamin Diaconul.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Antigon care s-a săvârșit prin foc.

Tot în această zi, Sfânta nouă Muceniță Hrisi (Zlata), care s-a nevoit în oarecare loc al eparhiei Moglenilor ce se numeste Slatina (Slatena), la anul 1795, în bucăți tăindu-se s-a săvârșit.

Noua Muceniţă Zlata (Hrisi), acest „vas de aur al fecioriei şi mireasă neprihănită a lui Hristos”, s-a născut în satul Slatena, eparhia moglenilor aflată la graniţa dintre Bulgaria şi Serbia, vreme în care Bulgaria era sub jugul turcesc.

Încă din tinereţe Zlata a dezvăluit un caracter puternic, credinţă nestrămutată în Hristos, frumuseţe şi neprihănire. Însă unul din turci şi-a rănit inima cu frumuseţea ei şi a răpit-o la casa lui pe când ea aduna lemne, încercînd de mai multe ori să o seducă şi să o convingă să treacă la Islamism. Nereuşind cu vorba, turcul a trecut la ameninţări cu tortura.

Sfânta muceniţă nu s-a înfricoşat de aceste ameninţări, mărturisind cu tărie că nu va renunţa la Hristos, indiferent de chinurile ce i se pregăteau. Timp de şase luni păgânii agareni au încercat să o facă pe Zlata să le accepte religia, dar în zadar, ea a rămas neclintită în credinţa sa. După aceste încercări, ei au încercat să o forţeze folosindu-i pe părinţii şi surorile ei, ameninţînd că dacă nu o vor convinge ei să renunţe la Hristos, o vor omorî şi pe ei îi vor chinui.

Părinţii şi surorile sale au început a plînge amar şi a o ruga să se lepede de Hristos „măcar de formă” ca să scape de chinuri şi moarte. „Dacă mă ispitiţi să mă lepăd de Hristos, nu mai sunteţi familia mea. În schimb am pe Domnul Iisus Hristos ca tată şi pe Maica Domnului ca mamă, iar sfinţii îmi sunt fraţi şi surori!”

Văzînd musulmanii că nu îi pot slăbi credinţa, au chinuit-o timp de trei luni, bătînd-o cu bâtele. Apoi, au jupuit fâşii de piele de pe trupul ei, înroşind pământul cu sângele său şi mai pe urmă au înroşit un fier în foc şi i l-au băgat prin urechi.

În apropiere de locul unde suferea ea se afla părintele ei duhovnicesc, ieromonahul Timotei de la Mănăstirea Stavronikita din Muntele Athos. Ea i-a trimis vorbă să se roage pentru ea ca să aibă putere să îndure mucenicia până la capăt. Duhovnicul ei a fost cel care a păstrat însemnări despre suferinţele sfintei.

În cele din urmă, musulmanii furioşi că au fost învinşi de o femeie, au legat-o de un copac şi au tăiat-o în bucăţi cu cuţitele. Sufletul ei curat a fost luat la Domnul, Care a răsplătit-o cu două cununi: una a fecioriei şi cealaltă a muceniciei. Nişte creştini au adunat sfintele moaşte şi le-au îngropat în secret, cu mare evlavie. Sf. Zlata a suferit pentru Hristos în anul 1795.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.