În această lună, în ziua a șaptea, pomenirea Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah.

Aceștia au trăit la Roma pe vremea împărăției lui Maximian (către anul 296). Serghie era primicer din școala centiliilor, iar Vah era secundicer din aceeași școală. Deci, învățându-se și urmând din început credinței creștinilor, și dumnezeieștilor Scripturi, și fiind pârâți la împărat, îi siliră să facă împreună cu dânsul jertfa de idoli; și ei neprimind nicidecum aceasta, i-au descins de brâie și le-au luat portul cel de podoabă, ce purtau împrejurul grumajilor, și i-au îmbrăcat cu port femeiesc, și i-au dus în mijlocul târgului, ca să-i ocarască, încărcați de lanțuri.

Apoi au fost trimiși la guvernatorul Antioh – un dregător cu deosebire crud – în cetatea Barbalison pe Eufrat. Aici apropiindu-se, din arătare îngerească s-au umplut de îndrăzneală și de putere dumnezeiască, și întâi Vah fiind bătut cu vine de bou crude multă vreme, și-a dat duhul în aceste chinuri. Iar lui Serghie făcându-i-se strânsori în multe chipuri, și băgându-i în picioare încălțăminte de fier, și silindu-l să alerge departe, după aceea băgându-l în temniță, și iarăși pironindu-se cu aceleași răni de încălțăminte, i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, Sfinții Mucenici Iulian Prezbiterul și Chesarie Diaconul.

Împărățind Claudiu la Roma, și omorând pe maică-sa pentru credința în Hristos, nu i se mai făcea milă de creștini; atunci fericitul Chesarie venind din Africa la un sat ce se cheama Tarachini și văzând spurcatele Jertfe, le-a scuipat și le-a călcat cu picioarele. Atunci l-au prins și l-au băgat în temniță, zăcând trei zile nemâncat, apoi l-au dat la proconsul. Și legându-i mâinile dindărăt, l-au târât slujitorii înaintea carului dregătorului, până la capiștea lui Apolon. Și dacă au venit acolo, făcând sfântul ruga, îndată a căzut capiștea din temelie, fiind înăuntru preotul cel mare al idolilor și alți mulți; lucru pe care văzându-l Leontie Ipatul a căzut la sfântul, și crezând în Hristos, s-a botezat înaintea tuturor. Atunci venind preotul Iulian l-a cuminecat cu Sfintele Taine, și consulul îndată și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, precum poftise prin rugăciunea sfântului. Deci văzând Loxorie căpetenia ceea ce se făcuse a prins pe preotul Iulian și pe Chesarie diaconul, și-a poruncit să-i bage în saci și să-i arunce în mare; iar sfinții i-au zis:

„Noi, o Loxorie, vom fi aruncați în mare, iar tu mușcat fiind de un șarpe rău, îti vei lepăda sufletul cu rea moarte”; ceea ce s-a și făcut; că peste două zile, umblând el pe lângă mare, s-a încolăcit peste dânsul un șarpe foarte mare și bătându-i toate mădularele, atât îi făcu de nu putea să răsufle, și era mai mort, fiind o priveliște mare de jale celor ce-l vedeau zăcând umflat. Iar trupurile sfinților ieșind din mare de Domnul îndrumate, trimiși fiind prin vedenie oarecare Eusebiu preot și Felix de le-au primit, și trecând pe unde zăcea acel nenorocit, pe care și văzându-i striga și se văita ticăloșindu-se pe sine, și după puțin și-a lepădat sufletul; iar feciorul botezatului Leontie consulului celui mai sus numit, după ce au îngropat moaștele sfinților lângă cetate, au tăiat și capetele lor, și le-au dat pe râu. Atunci Cuart preotul din cetatea Capua, fiind povățuit de dumnezeiesc înger, a mers de a luat moaștele acestora, adică ale lui Eusebiu și ale lui Felix, și le-a pus în loc cucernic, întru mărirea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh.

Tot în această zi, Sfântul Leontie Consulul, crezând în Hristos și rugându-se cu pace s-a săvârșit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Eusebiu prezbiterul și Felix.

Tot în această zi, Cuvioșii nouăzeci și nouă de părinți, care în insula Creta s-au nevoit, cu pace s-au săvârșit.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Polihronie.

Acesta a fost născut în provincia ce se cheama Gamfanita, iar tatăl acestuia Vardenie era plugar. și-a învățat copilul carte, și i-a poruncit să urmeze după ceilalți copii. Și fiindu-le apa departe, prin rugă copilul a izvorât fântâna în curtea tatălui său cu apă foarte bună; pentru că avea copilul multă înțelepciune și înfrânare. Deci ajungând în vârstă, se lua cu cei ce lucrau la vii și merse la Constantinopol. Și lucrând și el cu ceilalți lucrători la vie, gusta hrana și bea apă a două zi, sau a treia zi. Iar stăpânul viei mirându-se de lucrătorul lui Dumnezeu și respectând virtutea lui, i-a dat o sumă de aur și l-a trimis zicându-i: „Du-te la casa ta și te roagă lui Dumnezeu pentru mine”, oprindu-i și sapa de dragul credinței, care a făcut multe minuni; iar el cu aurul ce avea la mână lui, a făcut o biserică; și aflându-se la Sinodul ce s-a ținut la Niceea, fiind citeț s-a învrednicit și de diacon și de preot. După aceea murind marele Constantin, îndată erezia lui Arie începu a prinde pe mulți; atunci sfântul acesta ținând tare credința cea dreaptă, se silea totdeauna a o crește și a o întări. Pentru aceea ereticii se topeau de zavistie, și aflând pe sfântul stând la altar, au sărit fără veste și l-au junghiat și l-au tăiat cu sabiile, amestecându-l cu tainicul și dumnezeiescul sânge, și astfel l-au trimis fără voia lor jertfa sfântă lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.