Poate că ne-am întrebat sau am fost întrebați adesea: de ce strămvoșii voștri, dacii, aveau ca steag acel cap de lup ce se termina cu o coadă de șarpe sau de balaur?

Ei, bine se pare că Decebal ar fi fost cel care a născut acest drapel al Daciei în amintirea celui mai loial prieten al său, Șuier.

Legenda spune că într-o iarnă aprigă, faimosul rege dac, Decebal a plecat la vânătoare. Nu se știe exact ce loc a ales pentru această aventură dar, ajungând lângă o prăpastie, a văzut un pui de lup plin de răni și sleit de puteri.

Decebal nu a stat pe gânduri. L-a luat acasă unde a avut grijă de el, iar când a reușit să-l pună pe picioare a dorit să-l elibereze, însă animalul refuza să mai plece de lângă regele dac. Lupul ajunsese să-l însoțească peste tot pe unde ar fi mers.

S-a gândit foarte mult ce nume ar putea să-i dea animalului. Tot cugetând el a observat că atunci când lupul urla parcă scotea un fel de șuierat puternic, astfel Decebal a decis să-și numească „gardianul” Șuier.

Anii au trecut lupul a crescut, iar într-o iarnă Șuier și regele dac au plecat împreună la vânătoare. Pe nepusă masă au fost atacați de o haită de lupi flămânzi. Șuier s-a bătut parte în parte cu lupii, în timp ce Decebal s-a urcat într-un copac și a început să-i săgeteze. Când bătălia a luat sfârșit…lupul regelui dac era și el pe sfârșite. Nimic din tot ce a făcut Decebal pentru a-și salva camaradul nu a funcționat. Cu sufletul zdrobit s-a dus la fierarul Daciei și l-a rugat să-i facă un cap de lup întocmai ca a lui Șuier, dar cu gura deschisă pentru ca din gura aceluia să iasă un urlet la fel de puternic precum al lupului pe care l-a avut Decebal.

Zis și făcut! Doar că fierarul a dorit ca șuieratul noului Șuier să fie unul și mai puternic, așa că a decis să-i facă o coadă de șarpe. Și se spune că atunci când dacii porneau la luptă cu acest steag inamicii se speriau numai când auzeau șuierul lupului de fier.