În această lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea Sfintei Marii Mucenițe și întocmai cu Apostolii, Tecla.

Această sfântă a fost din cetatea Iconiei, născută fiind de Teoclia, de bun neam și slăvită. A învățat cuvântul credinței de la Marele Pavel Apostolul, când acesta învăța în casa lui Onisifor. Iar sfânta când a venit la credință avea doar optsprezece ani, logodită fiind cu Tamir. Și nebăgând în seamă focul în care s-a aruncat, nici de logodnic, a urmat lui Pavel.

Iar după aceea mergând la Antiohia, a fost dată la fiare sălbatice de Alexandru, și la tauri ca să o împungă și să o sfărâme; și izbăvindu-se de toate cu darul lui Dumnezeu, și propovăduind prin multe locuri pe Domnul Iisus Hristos și trăgând pe mulți către credința în Hristos, s-a dus la patria sa, unde petrecând cu singurătate într-un munte, ce se zice Vechea Selevchie și făcând multe minuni, a părăsit viața, despicându-se o piatră și primind-o. Iar toată vremea vieții sale a fost de nouăzeci de ani.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Coprie.

Acest sfânt părinte s-a născut în gunoi lângă Mănăstirea Sfântului Marelui Teodosie Chinoviarhul, dintr-o femeie urmărită de agareni, cu alți mulți creștini care fugeau către Sfântul Teodosie ca să scape. După ce s-au dus păgâni, potoliți de dumnezeiescul dar ce locuia în Sfântul Teodosie, au aflat călugării pe copilul ce se născuse în gunoi. Din porunca marelui Teodosie l-au luat și l-au numit Coprie (adică gunoi) și a fost hrănit cu laptele unei capre, care păștea în câmp împreună cu celelalte. Iar când știa vremea că trebuie să sugă copilul, se pogora singură din munte de-l alăpta și iar se întorcea la turmă. Când s-a făcut mare, copilul era foarte drag marelui Teodosie, și s-a învrednicit de Duhul Sfânt. Căci păzind curația sufletului a ajuns de i se supuneau fiarele sălbatice. Așa, într-una din zile, aflând un urs în gradină mâncând lăptucile, l-a luat de urechi și l-a scos afară. Și poruncindu-i, cu ruga marelui Teodosie, n-a mai cutezat ursul altădată să mai intre în grădină. Și în munte suindu-se cu un măgar la lemne, și aducând lemnele iarăși a venit un urs, și-a apucat măgarul să-l vătăme.

Dar sfântul a prins pe urs, și-a pus lemnele pe el zicându-i: „Nu te voi lăsa, că acum trebuie să faci tu slujba măgarului pâna se va tămădui”. Și prin ruga marelui Teodosie i se supunea ursul și cără lemne. Acest sfânt servind la bucătărie, când undea căldarea de se vărsau bucatele, negăsind la îndemână lingura cea obișnuită, își bagă mâna goală în căldare de potolea undele si nu se vătămă.

Ajungând el la nouăzeci de ani, strălucea între părinții aceia ca soarele, împodobit fiind cu preoția și cu tot felul de virtuți. Și stând într-un loc ascuns își tindea rugăciunile către Dumnezeu atâta, încât marele Teodosie, după mutarea sa către Domnul, i se arătă, și venea împreună cu dânsul și cânta. Și mai pe urmă zise către dânsul: „Iată, frate Coprie, ți-a venit vremea petrecerii tale; vino către noi la locul care-ți este gătit”. Si dacă auzi aceasta minunatul, peste puține zile se îmbolnăvi și sărutând pe sfinții părinti, se duse cu pace către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Siluan Athonitul.

Acest Siluan, cetățean al Ierusalimului cel ceresc, s-a ivit din parinți cucernici de pe pământul Rusiei în satul numit Sovsk, ținând de Mitropolia Tambovului. S-a născut în anul 1866( acest an reprezentând nașterea după trup a Cuvântului lui Dumnezeu), și din tinerețe a fost chemat la pocăința de Însăți Prealăudata Născătoarea de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria.

Ajungând cu vârsta la de 27 ani, a părăsit grijile lumii și întărindu-se la drum cu rugăciunile celui între sfinți Părintele Ioan din Kronstadt, a ajuns în Grecia, la vestitul Munte Athos, luând asupra-și jugul cel monahicesc în Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

Dăruindu-se din tot sufletul lui Dumnezeu, în puțină vreme nu numai a primit rugăciunea cea neîncetată în dar de la Preasfânta de Dumnezeu Născătoare, dar și negrăitei dumnezeiești arătări în slava a Domnului nostru Iisus Hristos s-a învrednicit, în cinstita biserică a Sfântului Prooroc Ilie care se afla în moara zisei mănăstiri.

Stingându-se însă primul har și cuprins fiind cel preacuvios de plâns mare, si de multe ori fiind părăsit de Dumnezeu și dat ispitirilor vrăjmașilor celor înțelegători, vreme de 15 ani urmând pașilor lui Hristos, „cereri și rugăciuni către Cela ce putea să-l mântuiască pe dânsul din moarte, cu strigare tare și cu lacrimi aducând” (Evr 5,7), învățat de Dumnezeu fiind (6,45), de Sus a auzit glasul Dătătorului de Lege: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui”, pe care le păzind ca pe un nemincinos îndreptar, alergat-a în calea lui Antonie, lui Macarie, lui Sisoe, lui Pimen și a celorlalți preaslăviți dascăli ai pustiei, a căror măsură și ale căror dăruiri a atins, arătându-se un învățător apostolicesc și proorocesc, viu fiind și după moarte.

Lăsat-a și scrieri pline de har și de Duhul Sfânt, pe care le-a făcut arătate ucenicul și învățăcelul lui, Starețul Sofronie, întemeietorul și arhimandritul celei din insula Britaniei mănăstiri a binecredincioșilor ortodocși. Și ce nevoie este aici de a înmulți cuvinte despre atotcuviosul Siluan? Căci mai înainte venind acel Avva Sofronie, însemnat-a și a scris viața și învățătura aceluia pe larg și cu de-amănuntul la începutul cărților dumnezeieștilor și preadulcilor lui scrieri. Cărei carte învăța, precum este cu putința celor ce citesc să cunoască și să vază, ce fel a fost acest nevoitor al Domnului, și cum, păzind Poruncile cu scumpete, murind vieții întru totul, dobândit-a pe Hristos, precum zice Sfântul Pavel, viind într-însul (Ga 2, 20); carte, altfel de Dumnezeu insuflată, fiind scrisă cu condeiul Duhului. Adeveresc cuvântul acesta cei mulți care printr-însul „dintru tot neamul ce este sub cer” (FA 2, 5) „la cunoștința adevărului” (1 Tim 2, 4) au venit, și încă și acuma vin. Căci a fost acest minunat bărbat „blând și smerit cu inima” (Mt 11, 29), înflăcărat rugător către Dumnezeu pentru mântuirea tuturor oamenilor, și un propovăduitor neasemuit al dragostei pentru vrăjmași, care este întărirea cea mai neîndoielnică cu putință a venirii Duhului, cu adevărat Cel dumnezeiesc.

Mutatu-s-a de la moarte la viață acest fericit Cuvios Siluan, împlinit în zile după Duh, în luna lui septembrie, ziua a 24-a, în anul 1938, împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.