Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, a fost născut în ținutul Peloponez din sudul Greciei anul 1440, într-o familie cu tradiții ortodoxe. Tatăl său era sârb iar mama grecoaică, primind la botez numele Nicolae. A beneficiat de o educație deosebită fiind atras de studiul Bibliei și al scrierilor patristice.

După moartea timpurie a tatălui său, mama sa, dorind să îi ofere în continuare șansa unei vieți integre, l-a încredințat duhovnicului Antonie de la Mănăstirea Epidaur care l-a îmbrăcat în haina monahală ca „frate”, luând numele monahal de Nifon. Se ocupa aici cu caligrafia și copierea de manuscrise. După moartea părintelui său spiritual, fratele Nifon a intrat sub ascultarea călugărului Zaharia venit de la Muntele Athos, care l-a călugărit, pentru ca mai apoi să primească și harul preoției.

Când în anul 1453 Constantinopolul a fost cucerit de către turci, Sfântul Nifon și călugărul Zaharia au fugit din calea invadatorilor și s-au stabilit în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida. În urma morții episcopului local, călugărul Zaharia a fost ales arhiepiscop de Ohrid, iar Sfântul Nifon a mers la Muntele Athos stabilindu-se la Mănăstirea Dionisiu. Aici a fost hirotonit ieromonah dedicându-se rugăciunii, ajungând în scurt timp să fie recunoscut de ceilalți monahi pentru cunoștințele sale biblice și rânduielile monahale.

În 1482, ieromonahul Nifon a fost ales mitropolit de Salonic participând în această calitate la Sinodul de la Constantinopol din 1484, unde ideile tentativei de unire a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică adoptate la Sinodul de la Florența din 1439 au fost respinse fiind considerate „false și străine de Biserica Răsăritului”.

După moartea patriarhului Simeon I, Sfântul Nifon a fost ales la sfârșitul anului 1486 în funcția de patriarh al Constantinopolului. Încadrarea sa în această funcție nu a durat decât 18 luni, deoarece din cauza intrigilor turcilor care se amestecau neîncetat în treburile Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ierarh Nifon a ajuns sa fie alungat din scaun, apoi iarăși chemat, la cererea credincioșilor, pentru ca în anul 1498 să fie exilat la Adrianopol.

Sfântul Ierarh Nifon vine în Țara Românească

În această perioadă viața bisericească în Țara Românească fusese lăsată undeva pe un plan secund de către cei de la conducere din pricina dificultăților economice prin care trecea poporul român asuprit atât de turci cât și de alte popoare străine. În acest context , voievodul Țării Românești, Radu cel Mare (1495-1508) se folosește de acest prilej în care se găsea Sfântul Ierarh Nifon pentru a-l convinge să vină în țara noastră spre a orândui Biserica Țării Românești. Așa ajunge Sfântul Ierarh Nifon la Târgoviște însoțit de doi ucenici ai săi, Macarie și Ioasaf (care, fiind mai târziu martirizați de păgâni, sunt și ei cinstiți în rândul Sfinților).

Pe perioada șederii sale la noi, se vor înființa Episcopia de la Râmnic și cea de la Buzău, însuși Sfântul Ierarh Nifon sfințindu-i pe cei doi episcopi. De asemenea, a îmbogățit cultura noastră națională prin publicarea trilogiei macariene: „Liturghierul” (1508), „Octoihul” (1510) și „Tetraevangheliarul” (1512), toate tipărite, la îndemnul repetat al Sfântului Ierarh Nifon, de către Radu cel Mare și Sfântul Voievod Neagoe Basarab, la Târgoviște.

A pus mare preț pe învățăturile ortodoxe, pe păstrarea canoanelor bisericești subliniind importanța integrității morale și duhovnicești. Din acest motiv, atunci când domnitorul Radu cel Mare insistă ca Sfântul Ierarh Nifon să aprobe căsătoria dintre sora sa cu un boier moldovean pe nume Bogdan care își părăsise soția și copiii, Sfântul Ierarh Nifon refuză cu vehemență.

Neajungând la nici o învoială în această privință, Sfântul Nifon hotărăște să se întoarcă la Muntele Athos, inițial la Mănăstirea Vatoped, după care se stabilește din nou la Mănăstirea Dionisiu unde va trece la Domnul la data de 11 august 1508.

Surse: Basilica, orthodoxwiki, Arhiepiscopia Buzăului si a Vrancei.