În această lună, în ziua a douăzeci și doua, pomenirea Sfintei mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena.

Magdala (ori Magada sau Dalmanuta), mic sat de pescari aflat pe țărmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de orașul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena.

Fecioară cu avere, a trăit cu frică de Dumnezeu și cu ascultarea poruncilor Lui, până în ziua în care a fost posedată de șapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsă de această boală și negăsindu-și nicicum odihnă, ea află că Iisus Hristos ajunsese până în ținutul ei, după ce traversase Samaria și că atrăgea mulțimi multe după El, prin minunile pe care Le săvârșea și prin învățătura Sa cea cerească.

Plină de speranță, ea alergă spre El și, asistând la minunea înmulțirii pâinilor și a peștilor, în număr suficient de mare pentru a hrăni peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se aruncă la picioarele Mântuitorului și Îi ceru să o conducă pe calea vieții veșnice.

Izbăvită din această încercare, ea renunță la bunurile sale și la orice atașament al lumii pentru a-L urma pe Iisus în toate periplurile sale, împreună cu Apostolii, Maica Domnului și alte femei pioase care se puseseră în serviciul Lui după ce au fost vindecate de El de diverse boli. : Maria, mama lui Iacov cel mic și al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, soția lui Huza ; Suzana și Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.

Când și-a terminat misiunea în Galileea, Domnul Se îndreptă către Ierusalim, în ciuda atenționărilor primite din partea celor apropiați. Maria Magdalena Îl urmă fără ezitare și se împrieteni cu Marta și Maria din Betania.

Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut și afirma că El alungă demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridică din mulțime și strigă : „ Fericit pântecele care Te-a purtat și sânul care Te-a alăptat ! „( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena. Ea asistase și la învierea lui Lazăr și atunci fu întărită în credința sa în Fiul lui Dumnezeu.

În timp ce ceilalți discipoli își abandonaseră Învățătorul în momentul arestării Sale, ea Îl urmă până în curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asistă la procesul Său nedrept, la Patimile sale și rămase lângă Cruce, împreună cu Maica Domnului și cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

Totul fiind de-acum îndeplinit și sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curăți pământul, Maria își învinse durerea și luă inițiativa îngropării Lui. Știind că nobilul sfătuitor Iosif din Arimateea (cf. 31 iulie) săpase nu departe un mormânt nou în stâncă, ea se duse să îl găsească și îl convinse să îi cedeze acel mormânt pentru a-L îngropa pe Cel omorât pe Cruce.

Încurajat de credința hotărâtă a acestei femei, Iosif obținu din partea lui Pilat autorizarea în acest sens și împreună cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol în ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce și Îl înfășură într-un giulgiu pentru a-l depune în mormânt.

Maria Magdalena și Maica Domnului asistau la această scenă și au cântat atunci un imn de înmormântare, însoțit de lacrimi, în care strălucea totuși nădejdea lor în Înviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari).

După ce mormântul a fost închis cu o piatră mare ce fusese rostogolită până la intrare, Iosif și Nicodim se retrăseră, dar cele două femei Sfinte rămăseră așezate, în lacrimi în fața mormântului, până târziu în noapte.

Părăsind locul, ele se hotărâră că imediat după ce se termină odihna, Sabbatului, să vină înapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai îmbălsama o dată trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).

După ce au ținut odihna după lege, la cântatul cocoșului, în timp ce prima zi a săptămânii abia începea să se zărească, Maria Magdalena și „cealaltă Marie ” (După Sfântul Roman Melodicul și Sfântul Grigore Palama, „cealaltă Marie ” nu putea fi decât Maica Domnului, căci se cădea ca ea să fie prima care să se bucure de Învierea Fiului Său. Pentru majoritatea Părinților însă, Maria Magdalena e cea care l-ar fi văzut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), „cealaltă Marie ” fiind Maria, mama lui Iacov.

Scriitorii ecleziaști au încercat să concilieze în moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizită sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosițe.

Un Înger strălucitor li se arătă, însoțit de o cutremurare a pământului și le vesti că Iisus nu se mai află înăuntru, și că înviase (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu priviră măcar mormântul și alergară să ducă Apostolilor vestea.

Domnul Înviat li se arătă pe cale și le salută zicând : „ Bucurați-vă ! „. Trebuia într-adevar ca El să anunțe unei femei eliberarea de natura noastră, căzută și condamnată la suferință ca urmare a greșelii Evei.

Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut că ele delirau. Petru, însă alergă până la mormânt și, aplecându-se văzu numai niște fâșii de giulgiu ce se mai găseau înăuntru și se retrase surprins.

Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la fața locului pentru a doua oară pentru a se convinge că nu fusese vreo vedenie. Constatând că mormântul era într-adevăr gol, ea se duse de-a dreptul la Petru și Ioan să îi anunțe, care alergară și ei la locul cu pricina.

După plecarea celor doi discipoli, ea rămase singură lângă mormânt întrebându-se cine putea să fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Îngeri înveșmântați în alb se arătară atunci pe locul unde fuseseră capul și picioarele Domnului și o întrebară de ce plângea.

În timp ce le răspundea, Îngerii se ridicară dintr-odată, cu respect. Maria se întoarse și Îl văzu pe Iisus care îi puse aceeași întrebare. Luându-L drept grădinarul locurilor, ea întrebă dacă El era cel care scosese trupul afară. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele său : „Maria”, recunoscând glasul prea-iubitului său Domn, ea strigă : „„Rabbuni ! (Învățătorule) ! „ și voi sa-I Se arunce la picioare pentru a le săruta. Voind să o aducă la o înțelegerea mai profundă a stării în care se găsea Trupul Lui după Înviere, Iisus îi spuse : „ Nu mă atinge, pentru că încă nu m-am urcat la Tatăl ! „. Și o trimise să vestească „ fraților ” Săi ceea ce văzuse.

Devenită pentru a treia oară „ apostol al Apostolilor „, Maria Magdalena rămase cu discipolii și cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei. Ea era probabil prezentă și pe Muntele Măslinilor, la Înălțare, precum și în foișor, în ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coborî în formă de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).

Se povestește că Sfânta a părăsit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma și a cere acolo dreptate împăratului Tiberiu pentru condamnarea nedreaptă pronunțată de Pilat.

– Această istorisire despre răzbunarea împotriva lui Pilat și despre moartea sa nu se găsește decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influența Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune în scenă pe Sfânta Veronica.

În anul 36, Pilat fu destituit din funcție și trimis înapoi la Roma pentru a da seamă de proasta sa administrație, în timpul căreia se înregistraseră din plin provocări, violențe și execuții arbitrare. După Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastică II, 7) sau a fost poate executat.

Diferite tradiții apocrife au încercat să îl reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar că el s-ar fi convertit, și ele aruncă asupra iudeilor toată responsabilitatea Patimilor.

Maria Magdalena s-ar fi prezentat în fața împăratului cu un ou în mână, ea îi spuse că după ce a suferit Patimile, Hristos înviase, aducând tuturor oamenilor făgăduința învierii ; iar oul se coloră atunci în roșu (de aici vin tradiția ouălor roșii de Paști).

Suveranul îi ascultă cererea și îl convocă pe Pilat, precum și pe marii preoti Ana și Caiafa. Caiafa muri pe drum, în Creta ; iar Ana, fu torturat fiind, închis într-o piele de bivol. Pilat, prezentându-se la tribunalul împăratului, încercă să se justifice prin presiunile iudeilor și riscul de revoltă împotriva autorității de la Roma.

Dar Cezar rămăse insensibil la apologia lui și porunci să fie aruncat în închisoare. Se relatează că, urmărind un cerb în timpul unei partide de vânătoare, organizată de prietenii lui Pilat nu departe de închisoare, împăratul aruncă din arc o săgeată care se înfipse drept în inima lui Pilat.

Revenită la Ierusalim, Maria Magdalena urma învățătura Sfântului Petru. Patru ani trecuseră de la Înviere, Apostolii se împrăștiaseră în diverse regiuni ale lumii, Maria Magdalena împreună cu Sfântul Maxim, unul din cei 70 de discipoli, se duse să predice Vestea cea Bună.

Fură arestați la scurt timp de către iudei și părăsiți, cu alți Creștini, în mijlocul mării, fără hrană, pe o corabie fără pânze și fără vâsle. Ambarcațiunea fu însă condusă de Hristos, Pilotul Mântuirii noastre, pâna la Marsilia, în Galia (Franța).

Debarcând vii și nevătămați, Sfinții Apostoli suferiră foamete, sete și dispreț din partea locuitorilor locului, păgâni care nu îi ajutau în nici un fel. Într-o zi, în care aceștia erau adunați pentru unul din sacrificiile lor idolicești, Sfânta Maria Magdalena se amestecă plină de curaj în adunare și îi încurajă să recunoască pe singur Dumnezeu, Făcătorul ceurului și al pământului.

Minunați de forța ei și de iluminarea feței sale, păgânii o ascultară. Ea repetă discursul și în fața guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, care venise împreună cu soția sa să aducă jertfă idolilor, pentru ca să aiba un copil.

Mai întâi reticent, Ipatie, după trei apariții ale Sfintei, o primi pe Maria și pe cei care o însoțeau în palatul său și ceru să fie învățat în învățătura lor. Prin mijlocirea Mariei, el obținu un copil dar, soția lui muri când îl aduse pe lume. După un scurt sejur la Roma, Ipatie făcu un pelerinaj la Ierusalim ; dar răzgândindu-se deodată, se hotarî să se întoarcă în locul în care își îngropase soția și pruncul.

Mare îi fu mirarea când îi găsi vii și află că ei supraviețuiseră prin rugăciunile și grijile Sfintei Maria Magdalena ! Aducând rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu, magistratul și toată casă lui se botezară atunci și deveniră fervenți proclamatori ai Adevarului.

Părăsind Galia, Sfânta Maria Magdalena își continuă periplurile misionare în Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia și alte locuri, răspândind peste tot buna mireasmă a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi plecă la Efes unde îl regăsi pe Sfântul Ioan Teologul, împărtășind cu el aceleași încercări și bucurându-se de învățăturile sale de inspirație dumnezeiască.

Îndeplinindu-și misiunea pe care i-o încredințase Domnul, ea își dădu sufletul lui Dumnezeu, după o scurtă boala, și fu îngropată la intrarea peșterii, unde adormiră apoi cei Șapte Copii (cf. 4 august). Numeroase miracole s-au produs în acest loc până în ziua în care, aproape zece secole mai târziu (899), piosul împărat Leon VI cel Înțelept porunci să fie mutate la Constantinopol Moaștele Sfintei Celei-Întocmai-Cu-Apostolii.

El le făcu o primire evlavioasă, în prezența întregului popor și purtându-le pe umerii săi, ajutat de fratele său Alexandru, el se duse să le depună în partea stângă a Altarului mănăstirii Sfântul Lazar, pe care o ctitorise.

Supraviețuind peripețiilor istoriei, mâna stângă a Sfintei Mironosițe, care emană o aromă dulce, e și astăzi cinstită cu închinare la Mănăstirea atonită din Simonos Petra, care o cinstește pe Sfânta Maria Magdalena ca a doua sa fondatoare.

Tradiția occidentală, de la Grigorie cel Mare încoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu păcătoasa căită ce a venit să ungă picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) și chiar cu Maria sora lui Lazar. Dar nimic în Evanghelie nu permite această identificare, respinsă de majoritatea Părinților Răsăriteni. Într-adevar, a fi fost posedat de demon nu însemnă o viață de dezmăț. Sfântul Simion Metafrastul interpretează în mod alegoric „ cei șapte demoni ” ca fiind cele șapte păcate ce se opun virtuții ; dar el nu este urmat de ceilalți Părinți.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Cuvioasei Mucenițe Marcelia (Marcela) din Chios.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mărturisitor Ilie Lăcătușu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.