Nu am mai avut răbdare ca filmul „Urmăritorii” cunoscut anterior ca „Ea e moartă” să fie tradus în limba română, așa că l-am văzut în engleză.
Bineînțeles că am o mare problemă când vine vorba să văd un film/serial în coreeană cu subtritrare în engleză, pentru că nu știu la ce să fiu mai întâi antentă: la actor și ale lui mișcări, mimici, gesturi sau la traducere…E o chestie ce cred că doar mie mi se întâmplă…
Dar să revenim la film…
Sinopsis-ul lungmetrajul este acesta: Han So-ra este o influenceriță ce trăiește din donațiile urmăritorilor ei, totuși viața pe care o prezintă pe rețelele de socializare nu este și cea de toate zilele, însă viața ei are să se schimbe radical atunci când îl va întâlni pe Koo Jong-tae, un agent imobiliar, căruia îi place să spioneze oameni.

Hye Sun a fost extrem de ștearsă, la începutul lungmetarjului. Am avut impresia că Shin Hye Sun, actrița ale căror filme/seriale nu le ratez pentru că îmi place la nebunie cum joacă, a avut în acest lungmetraj doar un rol suport, ceea ce m-a dezamăgit, dar am continuat să vizionez filmul în speranța că vor mai apărea câteva cadre explicative.
Din start vă pot spune că „Urmăritorii” nu e ceea ce pare a fi, dacă-l privești cu ochi de psiholog vei realiza că de fapt, acest film este un pamflet ce ironizează „vedetele” de carton sau cele apărute peste noapte, datorită numărului de urmăritori pe care-l dețin pe rețelele de socializare și nu numai.
Faima te poate face să înnebunești, dacă nu ști cum să o controlezi și dacă nu ai pe nimeni care să te susțină. Visăm să fim cunoscuți, să fim înconjurați doar de persoane care să ne iubească, ne-ar plăcea ca nimeni să nu ne critice, dar….a fi o persoană publică nu înseamnă doar a fi recunoscut pe stradă, a face reclame/poze pentru anume firme sau brand-uri…atunci când ai fani, ai implicit și o responsabilitate. Ei devin responsabilitatea ta, povara pe care trebuie să o accepți și să o porți cu mândrie, totodată fiind un exemplu pentru comunitatea ta. Ceea ce So-Ra nu este.
Koo Jong-tae interpretat foarte bine de Byun Yohan acaparează întreaga poveste, asta și pentru că mare parte din ea este concepută din punctul lui de vedere. El este omului priceput la tot ce înseamnă reparații casnice (cam toate femeile ne-am dori un așa bărbat), dar căruia îi place să „fure” lucruri mărunte, însă personale din a ta locuință. Și nu prea poți să-l învinuești de acest aspect, pentru că are cheia de la tine…

Dacă faima vine la pachet cu responsabilitatea și „meseria” de hărțuitor atrage după sine ură, dorința persoanei urmărite de a scăpa de acei ochi curioși, dar și o permanentă neliniște. Cu alte cuvinte din urmăritor, vei deveni o țintă.
Cred că nu doar eu o știu pe Shin Hye Sun ca fiind personajul principal într-un rol pozitiv, ei bine de data aceasta va fi o antagonistă nebună de bună. Își păstrează aceeași perspicacitate pe care am văzut că a demonstrat că o are în toate rolurile pe care le-a interpretat până acum, doar că o folosește în scopuri nu tocmai ortodoxe.
Filmul are 1 oră și 40 de minute și se încheie într-un mod unic, ultima secvență a lui fiind de fapt o poză pusă pe Instagram. Dacă sunteți și voi curioși să-l vedeți vă pot spune că-l găsiți pe https://www.dailymotion.com/
Spor!

Lasă un comentariu