Interesul pentru animație în rândul publicului coreean este în creștere. Nenumărați coreeni sunt fani ai animațiilor Disney și Pixar, precum și ai regizorilor: Hayao Miyazaki și Makoto Shinkai, cu toate acestea, „țara dimineților liniștite” nu are o industrie animată bine dezvoltată, în ciudat succesului răsunător pe care-l are cu filmele și dramele, succes ce este recunoscut la nivel mondial.

Disney și Pixar dețin monopolul în rânduri fanilor sud-coreeni, iar statisticile de la ultimul film animat lansat în peninsulă demonstrează acest lucru: „Inside Out 2” a depășit 7 milioane de spectatori în doar 28 de zile de la lansare.

„Elemental” s-a clasat pe locul trei în box office-ul din 2023, după „12.12: The Day” și „The Roundup: No Way Out”.

Regizori precum Hayao Miyazaki și Makoto Shinkai au, de asemenea, un public numeros în oCoreea. „Băiatul și stârcul” de la Miyazaki a atras peste 2 milioane de telespectatori, fără a organiza măcar o conferință de presă anul trecut, cu privire la lansarea filmului animat. „Suzume” de la Shinkai s-a clasat pe locul patru în box office-ul din 2023.

Având în vedere interesul crescut pentru animație în rândul publicului coreean, este surprinzător cum de nu apare la rampă niciun artist autohton, care să se bată cu concurența. Nu, și nu vorbim de lipsă de talent în arta povestitului, pentru că, filmele și serialele coreene au demonstrat în nenumărate rânduri contrariul acestei idei:

„Squid Game” (2021) al regizorului Hwang Dong-hyuk a atins popularitate la nivel mondial, iar „Parasite” (2019) al lui Bong Joon-ho a intrat în istorie cu patru premii Oscar, iar eu pot continua la nesfârșit cu enumerarea.

Având în vedere aceste succese, rămâne întrebarea: de ce nu are Coreea un artist de animație, în ciuda interesului în creștere al publicului și al talentului de care peninsula nu duce lipsă?

Problema principală pare a consta în mediul înconjurător.

Hahn Chang-wan, profesor de benzi desenate și animație la Universitatea Sejong, a spus: „Adulții din Coreea nu au multe obțiuni atunci când vine vorba de a viziona o animație”.

El a explicat că pentru a te uita la o animație, trebuie să căuți canale specializate precum Tooniverse și Animax, dar chiar și atunci, este dificil să găsești animații pentru adulți în timpul prime time.

„În Japonia, animația este proiectată pe scară largă în cinematografe, creând o piață mai mare. Baza lor de audiență este de trei ori mai mare decât a noastră. Deoarece animația este urmărită mai mult decât live-action-urile, există o inovație tehnologică continuă și mereu au în spate o echipă de animatori profesioniști.”, a spus Hahn.

Tot el a mai adăugat: „Chiar și animațiile teatrale cu buget redus costă cel puțin 3 miliarde de woni (2,5 milioane de dolari). Este nevoie de sute de oameni pentru a desena, iar atunci când filmele nu reușesc să recupereze nici măcar 1 miliard de woni, investitorii devin rari, iar proiectele noi dispar. În consecință. , tinerii animatori sunt reticenți și nu doresc să intre pe această piață.

Tot de la domnul profesor aflăm că: există multe companii de animație în Coreea, doar că, majoritatea se concentrează strict doar pe pre-producție.

Cu toate acestea, nu totul este sumbru pentru viitorul animației coreene. Hahn a sugerat că ar fi benefică creșterea forței de muncă , în special în sectorul producției, și, stabilirea unui sistem fix pentru a sprijini aceste talente pe parcursul carierei lor.

Apariția platformelor de streaming dau speranțe animației coreene.

„Utilizatorii (serviciului de streaming) își creează din neatenție portofoliile vizionând o varietate largă de conținut: filme, documentare, drame și animații. Audiența animației în rândul populației cuprinse între 20 și 30 este în creștere”, este de părere Hahn.

Hahn a subliniat, de asemenea, apariția tinerilor regizori care excelează în videoclipuri muzicale și animații comerciale.

„Mă întreb dacă animația coreeană ar trebui să se concentreze neapărat pe lungmetraje. Concurența cu Hollywood-ul și capitala japoneză ar fi una acerbă. Tinerii regizori ar putea produce multe seriale scurte de animație și pot folosi personajele populare ale acestor serii pentru a crea lungmetraje”.

Criticul cultural Kim Heon-sik a subliniat că concentrarea excesivă a publicului asupra realismului în lucrări ar putea împiedica tot acest proiect.

„Publicul coreean tinde să vadă cu scepticism conținutul care se află între fantezie și realism”, a spus Kim. „Ar fi o provocare să creăm o lucrare precum „Suzume” în Coreea, care oscilează între realitate și fantezie. Urmărirea excesivă a realismului poate împiedica dezvoltarea conținutului nostru.”

Dacă în viitorul apropiat vom putea vedea și animații coreene care să se ridice la nivelul K-dramelor și filmelor cu care aceștia ne-au obișnuit, va rămâne de văzut.