Cuviosul Sisoe, iubind din tinerețe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii și cu osârdie a urmat lui Hristos. El a petrecut cu pustnicești nevoințe în pustiile Egiptului.

Prin smerenie și prin rugăciuni se asemăna în viață cu îngerii, biruind taberele vrăjmașilor celor nevăzuți. Petrecerea lui era în pustiul muntelui, în care s-a nevoit Cuviosul Antonie cel Mare. Deci, fericitul Sisoe era următorul lui. El a luat atâta dar de la Dumnezeu, pentru smerita lui cugetare, încât a înviat și morții, precum este arătat în Pateric, unde se află scris aceasta:

Un om oarecare, mirean, a mers pentru binecuvântare la Părintele Sisoe în muntele lui Antonie, având cu el un copil mic – fiul lui. Deci, s-a întâmplat că, copilul pe cale, s-a îmbolnăvit și a murit; dar tatăl nu s-a tulburat de aceasta, ci cu credință l-a adus pe mort la stareț.

Intrând în chilie la cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care punându-l cu fața în jos, stătea ca și cum ar fi cerut binecuvântare și rugăciune. Făcând starețul rugăciune, și dându-i binecuvântare, a ieșit afară, lăsând copilul zăcând mort la picioarele sfântului.

Starețul n-a știut că băiatul este mort, ci, socotind că șade pentru rugăciune, i-a zis: „Scoală-te, fiule, și du-te de aici”. Deci, îndată înviind mortul, s-a sculat și a mers în urma tatălui său. Văzând omul pe fiul său viu, s-a întors cu el la stareț și închinându-se i-a dat mulțumire. Cunoscând starețul învierea mortului ce se făcuse, s-a mâhnit foarte mult; pentru că niciodată nu voia să fie făcător de minuni. Deci a poruncit acelui om, ca să nu spună nimănui, ceea ce făcuse, până la sfârșitul lui.

Pe acest părinte insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat frații: „De va cădea vreun frate într-o greșeală oarecare, îi este destul un an de pocăință?” Răspuns-a starețul: „Aspru este cuvântul acesta”. „Dar șase luni, se cade să se pocăiască cel ce a greșit?” Răspuns-a starețul: „Este mult”. Și iarăși au zis frații: „Dar patruzeci de zile îi este de ajuns pentru pocăință?” Răspuns-a starețul: „Este mult”. După aceasta a zis: „Cred milostivirii Iubitorului de oameni, că de se va pocăi omul cu tot sufletul, trei zile sunt de ajuns pentru a primi Dumnezeu pocăința lui”.

Alt frate a întrebat pe stareț, zicând: „Ce voi face, părinte, căci am căzut în păcat?” Starețul a răspuns: „Scoală-te, fiule, și te vei mântui”. Zis-a fratele: „După sculare, iarăși am căzut”. Starețul a zis: „Scoală-te iarăși”. Fratele i-a zis: „Până când va fi căderea și scularea mea?” Starețul a răspuns: „Pînă ce sfârșitul te va ajunge și te va găsi ori în cele bune ori în cele rele. Până atunci, totdeauna se cade să petrecem în sculare, ca într-aceea să ne ajungă sfârșitul”.

La acest cuvios părinte, era un ucenic, anume Apolos. Acestuia din meșteșugirile vrăjmașului, pe lângă alte ispitiri și dorințe, i-a venit și pofta de rânduiala preoțească. Deci, dracii i se arătau lui în vis în chip de arhierei, hirotonindu-l pe el episcop. Deșteptându-se din somn, ruga pe stareț ca să-i poruncească să meargă în cetate la arhiereu, ca să ia sfințirea preoțească. Iar starețul îi poruncea și-l învăța, spunându-i să nu caute rânduială mai presus de vrednicia lui. Supărându-se el de multa învățătură și pedepsire a starețului, a fugit în taină de la dânsul și s-a dus în Alexandria, la rudeniile sale cele după trup, ca acolo, prin ajutorul acelora, să poată câștiga rânduiala preoției.

Mergând el pe cale și diavolul ieșind în întâmpinarea lui, i s-a arătat în chip de om înalt la statură, dar era negru la vedere, murdar la chip, având unghii de fier și arătând asemănare de fiară. Acela era buzat, avea sânuri femeiești, arătându-se prin aceasta că este și o parte și alta a firii; deci, era foarte îngrozitor.

El arăta atât de mare nerușinare înaintea ochilor lui, încât nici nu se cuvine a le spune. Acela căzând pe grumajii lui Apolos, îl cuprindea și-l săruta adeseori. Dar Apolos se îngrădea cu semnul Sfintei Cruci și se retrăgea din mâinile lui. Dar el zicea către dânsul: „Pentru ce fugi de mine? Știu că ești al meu și îmi ești iubit, fiindcă faci voile mele; pentru aceasta am și venit ca să călătoresc cu tine, până ce voi sfârși toate poftele tale”.

Apolos, neputând suferi murdăriile și nerușinarea lui, și-a ridicat ochii spre cer și a strigat foarte tare, zicând: „Dumnezeule, ajută-mi pentru rugăciunile Părintelui meu, Sisoe, și izbăvește-mă din această primejdie!” Îndată diavolul, depărtându-se puțin de la dânsul, s-a închipuit în femeie frumoasă și a zis către dânsul: „Primește-mă și satură-ți pofta ta, de vreme ce mult m-ai odihnit în inima ta, prin gândurile tale”. Și iarăși a zis: „Eu am voit să te fac pe tine preot și episcop, dar rugăciunile lui Sisoe, starețul cel lacom, mă gonesc de la tine”.

Diavolul zicând aceasta, s-a făcut nevăzut. Atunci Apolos, cuprins de mare frică, s-a întors la stareț și, căzând la picioarele lui, i-a spus toate cele ce i se întâmplaseră, cerând iertăciune. El a spus încă și fraților ce a pătimit din înșelăciunea vrăjmașului și cum i-au ajutat rugăciunile Cuviosului Părinte Sisoe. Căci cu adevărat, rugăciunea lui era puternică spre gonirea diavolilor, care și dintr-un alt ucenic al său, anume Avram, a izgonit pe duhul cel necurat, care muncea trupul lui. Toate duhurile ispititoare fugeau de la dânsul, neîndrăznind a se apropia de viteazul și nebiruitul ostaș al lui Hristos.

Cuviosul Sisoe, petrecând șaizeci de ani, s-a apropiat de sfârșitul său. Deci, când era să moară, monahii șezând lângă dânsul, s-a luminat fața lui ca o lumină și a zis către ei: „Iată, a venit Părintele Antonie”. Și tăcând puțin iarăși a zis: „Iată a venit ceata proorocilor”. Și iarăși fața lui mai mult a strălucit. Și a zis: „Iată a venit ceata apostolilor”. Fața lui s-a luminat îndoit, și vorbea cu fețele cele nevăzute. Frații l-au rugat, zicând: „Spune nouă, părinte, cu cine vorbești?” El le-a zis: „Iată, au venit îngerii să mă ia, și mă rog lor, ca să mă lase puțin să mă pocăiesc”. Frații i-au zis: „Părinte, nu-ți este de trebuință ție pocăința”. Starețul a răspuns: „Cu adevărat nu mă știu pe mine să fi pus început pocăinței mele”. Atunci toți au cunoscut că este desăvârșit.

Deci, el s-a luminat și mai mult, și fața lui se făcuse ca soarele, încât toți s-au temut. Starețul le-a zis: „Iată, vedeți toți că vine Domnul, și zice: „Aduceți-Mi vasul alegerii din pustie”. Cuviosul zicând acestea, îndată și-a dat duhul său Domnului; și s-au făcut niște fulgere, încât chilia s-a umplut de bună mireasmă.

Fie ca de acele îndulciri să ne învrednicim și noi cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Sisoe și cu Darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Sfânta Mucenică Lucia și cei împreună cu dânsa

Sf. Muceniță Lucia, s-a născut în provincia italiană Campania, și, și-a dedicat viața lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie și castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul și dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli.

Însă ea și-a mărturisit cu curaj credința creștină fiind gata să îndure și torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credința Luciei, astfel încât i-a permis ei și servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia și o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Dioclețian a început prigoana împotriva creștinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea își dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioții săi. La acea vreme, Sf. Lucia reușise să-l convingă pe Rix să treacă la creștinism, acesta ajungând chiar să-și dorească mucenicia pentru Hristos.

Lăsând în urmă proprietățile și familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei au mai fost decapitați sfinții mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia și Rix.

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundată cu Fecioara Lucia, mucenița din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Sursa: Schitul Sfântul Ilie