Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul este cel care a întemeiat comunitatea monastică din Muntele Athos, comunitate ce a devenit mai apoi cel mai mare centru al monahismului ortodox, marcând astfel începuturile istoriei Sfântului Munte. El este serbat în calendarul ortodox în data de 5 iulie.

Sfântul s-a născut în jurul anului 925 într-o familie nobiliară, tatăl său fiind de neam din Antiohia Siriei, iar mama din Colhida (Grecia). S-a născut, pe țărmul sud-vestic al Mării Negre, în Trapezunt și a primit numele de Avramie.

Părinții lui ar fi dorit să îl orienteze către o carieră militară, însă aceștia au trecut la cele veșnice pe când Avramie era foarte tânăr, fapt pentru care, acesta a fost crescut de o rudă îndepărtată care era călugăriță. Datorită acestei conjuncturi, tânărul Avramie, a făcut cunoștință încă din copilărie cu spiritul plin de dragoste și de jertfă față de Dumnezeu al vieții monahale. Atunci când se juca împreună cu ceilalți copii, tovarășii săi de joacă îi atribuiau întotdeauna rolul egumenului, arătând ca o profeție care va fi menirea lui în viață.

Avramie s-a evidențiat încă din copilărie prin dragostea sa pentru învățătură, mai ales față de studiul Bibliei și al vieții Sfinților Părinți, iar după moartea călugăriței care l-a crescut, și-a dorit cu ardoare să meargă în Constantinopol pentru a-și continua studiile.

Bunul Dumnezeu nu a trecut cu vederea rugăciunile sale și cu ajutorul generalului Zefinazer, cu care era rudă prin alianță, ajunge în capitală alături de cei mai mari dascăli ai vremii.

Astfel, Avramie ajunge ucenicul lui Atanasie, unul dintre filosofii de marcă din Constantinopol, și în scurt timp, reușește să își depășească maestrul. Tânărul Avramie se retrage însă din viața universitară observând că dascălul său a devenit gelos pe succesul pe care el îl avea în fața studenților. Deși în această perioadă trăia în casa unuia dintre cei mai puternici oameni ai imperiului, Avramie a refuzat beneficiile vieții îmbelșugate pe care o avea la dispoziție, petrecând majoritatea timpului în post și rugăciune.

Generalul Zefinezer, care era rudă cu cei din familia Foca și din familia Maleinos, unele dintre familiile sus puse ale vremii, l-a luat în timpul unei misiuni în Marea Egee pe tânărul Avramie. În timpul acestei călătorii, l-a cunoscut pe Mihail Malein, starețul Mănăstirii Chimenului, (serbat pe 12 iulie) având contact pentru prima oară cu viața monahală din Sfântul Munte.

Personalitatea Sfântului Atanasie Athonitul

Personalitatea plină de har a Sfântului Atanasie Athonitul atrăgea ca un magnet, de aceea sihaștrii, egumenii sau chiar episcopii își vor părăsi locurile lor pentru a fi sub conducerea duhovnicească a lui Atanasie în cadrul Sfântului Munte.

Unii pustnici renumiți, precum preafericitul Nichifor cel gol, au renunțat la sihăstrie pentru a se bucura de învățătura Sfântului Egumen și a găsi mântuirea prin exersarea virtuților ascultării și smereniei. Rugăciunea lui era foarte puternică și de aceea, diavolul nu se putea atinge de ceilalți călugări athoniți, atacându-l numai pe Atanasie.

Odată, un călugăr ispitit de cel rău, a încercat să îl omoare dar Sfântul, prin atitudinea lui plină de dragoste, i-a schimbat gândul cel nelegiut și astfel, monahul care a vrut să îl ucidă, a devenit unul dintre cei mai fideli discipoli.

Dragostea Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul era foarte mare și atunci când unul din călugări murea, Sfântul vărsa lacrimi de mijlocire pentru mântuirea acestuia.

Un monah, venind la chilia acestuia i-a văzut fața înconjurată de o lumină puternică. Sfântul îi încuraja pe monahi să lucreze cu mâinile, spunând că lenea este mama tuturor viciilor și dacă dădea un canon, îl urma și el. Atitudinea lui față de oameni era una foarte reținută și în particular, era simplu și plin de bunătate. El recomanda folosirea plantelor medicinale din smerenie, pentru ca cei din jur să nu-și dea seama de puterea rugăciunilor sale și după spovedanie, Sfântul îi atingea cu cârja sa pastorală spunându-i fiecăruia: „Du-te în pace, nu mai suferi de nici un rău!”

Minunile Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul

Un monah vindecat de rinichi

După trecerea la cele veșnice a Sfântului Atanasie, deși obștea era lipsită acum de prezența fizică a sfântului ei păstor, totuși, după această cuvioasă mutare la cele sfinte, s-au săvârșit din nou minuni nenumărate, dintre care vom istorisi pe scurt doar câteva.

După minunata adormire întru Domnul a Cuviosului, el s-a arătat egumenului Lavrei, Eustratie, un oarecare frate plin de virtuți. Acesta suferea de o cumplită boală de rinichi, având mari dureri, el urinând cu sânge.

Fusese tratat de către numeroși medici, iar pe când Sfântul încă trăia, fusese trimis chiar și la Constantinopol, însă fără nici un rezultat favorabil. Așa au trecut șapte ani cu dureri chinuitoare pentru acest egumen. Într-o noapte, acesta îl văzu pe Cuvios în vis. El îi dăduse lui Eustratie o ceașcă în care se aflau petale de trandafiri. Sfântul îi porunci apoi să bea și în acest fel Eustratie s-a vindecat. Când egumenul văzu că urina îi era limpede, el îi anunță pe ceilalți de minunea săvârșită.

Alungarea Diavolului dintr-un monah

Un alt monah avea un diavol cumplit care-l făcea să se poarte necuviincios. Pentru a i se împotrivi acestuia, el se duse la mormântul Sfântului și se unse cu ulei din candela aflată acolo. Zăpăcit de către diavol, monahul vomita sânge în care se aflau mici creaturi. Doar atunci scăpă el de diavol, întorcându-se la chilie, bucurându-se și dând slavă lui Dumnezeu.

Vindecarea unei femei

Într-o bună zi, câțiva dintre frații mănăstirii s-au dus la Smirna pentru împlinirea unei ascultări. În oraș, ei s-au bucurat de ospitalitatea plină de bucurie întru Hristos Domnul din partea unui oarecare creștin. Monahii au observat faptul că soția sa se ocupa cu pregătirea candelelor cu mare evlavie. Întrebând-o în legătură cu pricina unei astfel de evlavii, ea răspunse: „Eu, oh, părinților, am o soră căsătorită care a avut o scurgere de sânge și a stat țintuită la pat … Într-o bună zi, un monah veni la bolnavă acasă. Când a văzut-o cât era de întristată, acesta o mângâie, spunându-i: «Am sângele Sfântului Atanasie Athonitul pe o bucată din veche sa rasă. Dacă o vei înmuia într-un pahar de apă și vei bea această apă, vei afla ajutor.»

Bolnava, cu lacrimi în ochi, îi spuse monahului să i-o dea de îndată, întru numele Domnului. Gustând din această apă curățitoare cu multă evlavie și credință, în numele Sfântului, ea se tămădui de îndată. Datorită acestei minuni de negrăit, femeia spuse că împlinea această slujire ca pe o jertfă de mulțumire adusă Sfântului și ca o rugăciune adusă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor ei, prin mijlocirile Sfântului.

Vindecarea unui tânăr de lepră

Un oarecare tânăr suferea din pricina a două mari necazuri: lepră și sărăcie lucie. Pe lângă toate acestea, el era detestat de toți cei care erau neomenoși și nemiloși. Prin urmare, nenorocitul se afla în primejdia de a muri de foame. Auzind de marile minuni ale Sfântului Atanasie, acesta s-a dus degrabă la acel doctor care nu cerea nici o răsplată. El se închină la mormânt și-l rugă pe Sfânt, vărsând lacrimi amare și suspinând, să-l tămăduiască. Așadar, bietul lepros luă untdelemn din candelă și cu credință, se unse cu el pe trup. De îndată își recăpătă sănătatea.

Unde se găsesc moaștele Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul?

La scurtă vreme după adormirea sa, Atanasie a fost proslăvit ca Sfânt. La un an de la moartea sa, pregătindu-se monahii de la Marea Lavră de hramul bisericii, închinată Născătoarei de Dumnezeu, Maica Domnului le-a vestit Ea Însăși în vis monahilor, că în acel an se cuvenea să-l cinstească mai întâi pe Sfântul Atanasie. Iar când Patriarhul de atunci al Ierusalimului a vrut să scoată Sfintele Moaște ale Cuviosului Atanasie și să le aducă în biserică spre închinare, din mormântul său a ieșit foc, arătând astfel că Sfântul nu voia ca rămășițele sale pământești să fie cinstite ca ale unui Sfânt, ci doar să fie pomenit în rugăciune.

Cu timpul s-a construit un paraclis, lipit de zidul bisericii mari a mănăstirii, deasupra mormântului Sfântului Atanasie, care există până azi și unde monahii și pelerinii se pot închina după cuviință celui care a fost întemeietorul vieții de obște de la Sfântul Munte.

În Lavră pelerinii se pot închina Crucii și chipului Sfântului, sculptat în marmură albă, care parcă stă să vorbească. Toiagul original din fier masiv, cu care Sfântul a bătut în stâncă și a izvorât apa, se atinge cu smerenie, spre a primi, conform tradiției, binecuvântarea acestui „prim stăpân” al Muntelui Sfânt.

Sfântul Atanasie Athonitul a rămas veșnic viu în inima și rugăciunile credincioșilor și a pelerinilor din Sfântul Munte și prin mijlocirile sale continuă să îi ajute pe cei care îi cer ajutorul sau care vin să se închine mormântului său, izvorului, chiliei sau crucii sale.

Sursa: pravila.ro