Jin (BTS) are deja un program destul de încărcat. Chiar dacă nu a trecut nici măcar o lună de când și-a încheiat stagiul militar obligatoriu, membrul BTS, îi informează pe fani că le-a pregătit noi surprize.
Pe 30 iunie, Jin a împărtășit pe Weverse părerea lui despre „FESTA 2024”, ce a avut loc pe data de 13 iunie, la doar o zi după ce acesta, și-a încheiat stagiul militar.

Când a fost întrebat de un fan cum își petrece timpul, Jin a răspuns: „Am înregistrat și filmat mai multe spectacole și emisiuni. Încerc să-mi duc la îndeplinire planurile pe care mi le-am făcut în timp ce încă eram în armată. Îmi doresc să fiu cât mai vizibil, vreau ca lumea să mă vădă că lucrez și că am aceeași pasiune pentru muzică. Rezultatele vor apărea în câteva luni, așa că vă rugă să mai aveți răbdare.”
Un fan a fost curios să afle dacă cel mai „bătrân” membru BTS va apărea în vreo K-dramă. Jin nu a stat mult pe gânduri și i-a scris: „Nu am de gând să fac asta, îmi pare rău”, sugerând astfel că se va concentra doar pe cariera sa muzicală.
De asemenea, Jin a avut un mesaj și pentru colegul său, de asemenea, J-Hope, care urmează să-și termine stagiul militar obligatoriu, în curând: „Uau, Hobi, vei reveni în curând! Va trebui să muncească din greu odată ce se va întoarce la viața de star. Mi-am luat doar o zi liberă după ce-am încheiat stagiul militar.”


Lasă un comentariu