Hong Ye-ji a luat cu asalt scena K-dramelor când a obținut rolul principal în serialul „Love Song for Illusion”. Acest serial a fost lansat la începutut acestui an. Pentru Ye-ji această k-drama este una aparte, pentru că reprezintă debutul ei în lumina relectoarelor.

Nu după mult timp, ea a primit rolul principal în serialul „Missing Crown Prince”.
K-drama istorică îl are în prin-plan pe Prințul Moștenitor Yi Gun (interpretat de Suho), care este răpit din greșeală de Choi Myung-yoon (interpretat de Hong), fiica doctorului de la curtea regală Choi Sang-rok (interpretată de Kim Joo-heon).
Serialul are 20 de episoade și s-a încheiat duminică cu cel mai mare rating de spectatori de 5,1%. A fost regizat de Kim Jin-man.
Hong a mărturisit că la început a ezitat să accepte acest rol, dar după ce a citit scenariul s-a răzgândit:
„Am mai jucat într-o dramă istorică, am spus că nu voi mai face alta curând, pentru că simțeam că nu mai să fac un astfel de rol prea curând. Dar, după ce am citit scenariul, m-am răzgândit. Myung-yoon era altceva. Am simțit că dacă nu o voi interpreta am să regret acest lucru”,
A declarat ea pentru The Korea Times.
„Ceea ce este cu adevărat impresionant la Myung-yoon, este faptul că o poți vedea cum evoluează ca persoană de la primul până la ultimul episod. Mi-am dorit s-o interpretez cât mai bine și cât mai aproape de personajul pe care scenaristul l-a creat. Am avut chiar foarte multe de învățat din acest rol. ”
Myung-yoon este o persoană versatilă, cu o inimă de aur, pricepută în arte marțiale, călărie și medicină. În ciuda faptului că nu a avut o relație bună cu tatăl ei, ea l-a respectat întotdeauna – până când i-a descoperit secretele. Pe măsură ce Myung-yoon pătrunde mai adânc în trecutul întunecat al părintelui său, viața ei lua o întorsătură dramatică.

Despre această schimbare actrița a mărturisit:
„În prima parte, am încercat să-o joc pe Myung-yoon doar ca pe o fată al cărui tată are un trecut zbuciumat. Dar, pe măsură ce povestea se dezvoltă, ea trece prin multe încercări. Așa că m-am gândit să le arăt urmăritorilor cum au ajutat-o să se maturizeze fiecare eveniment prin care a trecut. La început, ea pare să-și asculte tatăl, dar după ce a descoperit toate secretele, începe să se întoarcă împotriva lui. Aici, am muncit mult, pentru că mi-am dorit ca semntimentele de frustrare și dezamăgire pe care le resimte Myung-yoon să le poată trăi și cei care urmăresc serialul.
Prima criză majoră prin care trece personajul meu este în momentul în care află de aventura tatălui său cu regina. Al doilea moment de cumpănă, o face și mai vulnerabilă, pentru că imediat de cum află de escapada amoroasă a părintelui său îi cere explicații, dar tot ce aude sunt doar scuze . Al treia și poate că cel mai greu moment, a fost moartea mamei ei… Când în sfârșit aude adevărul despre mama ei pentru prima dată și află că tatăl ei a ucis-o, acest lucru i-a provocat un șoc. ”
Hong l-a avut coleg pe, cântărețul și actorul Suho, căruia i-a mulțumit pentru această frumoasă colaborare:
„Între Suho și cu mine este o diferență destul de mare de vârstă, dar el m-a tratat foarte bine… Așa că, atunci când am început filmările, am eram deja foarte apropiați. Ne-am simțit foarte bine unul în preajma celălalt pe durata filmărilor.
În ceea ce privește dragostea personajelor, tatăl lui Yi este la pat, iar eu sunt responsabilă de îngrijirea lui. Din cauza acestui aspect, personajelor le-a fost foarte greu să înceapă o relație romantică.
Au urmat scene în care, emoțiile și sentimentele lui Myung-yoon au fost amestecate: de la plâns, la mâinie și țipete. Starea acestă de neputință a personajului meu a făcut ca Yi să o îndrăgească și să-și dorească o relație cu ea.
Suho, regizorul, și cu mine am colaborat în permanență, împărtășind idei și făcând mici modificări asupra scenariului pentru ca telespectatorii să vadă pe micul ecran o iubire cât mai sinceră, cât mai convingătoare. ”

Ye-ji a mai adăugat că o dată cu interpretarea acestui personaj a simțit cum se dezvoltă în cariera profesională:
„Am invidiat cu adevărat personalitatea lui Myung-yoon pentru că sunt genul care ar spune doar un lucru din zece lucruri pe care le am în minte. Așa că admir capacitatea ei de a-și exprima gândurile în mod clar.
Întotdeauna am scris într-un jurnal, dar mai ales când am început să lucrez la această serie, am început să scriu în el aproape în fiecare zi despre emoțiile ce mă măcinau. Acest serial a fost o experiență valoroasă pentru mine ca actor, permițându-mi să simt lucruri pe care nu le-am simțit niciodată în timpul unei interpretări. De asemenea, am simțit că aș putea arăta 100% din caracterul lui Myung-yoon. Acest proiect mi-a trezit multe emoții și este o lucrare de care îmi voi aminti cu drag.”

Lasă un comentariu