Pe vremea când împăratul Traian ținea împărăția Romei, popoarele elinești erau cuprinse cu mare îndrăcire de idoli, cu rătăcire și cu multă orbire; de aceea se ridica cumplită prigoană asupra Bisericii lui Dumnezeu. Și era între elini un bărbat vestit cu numele Dometian, ighemon al Antiohiei Pisidiei. Acela, mergând la împăratul Traian, a cerut să-i dea lui putere asupra creștinilor, ca să-i silească cu munci grele pe toți care nu voiau să jertfească zeilor. Și luând acea putere de la împărat și, îmbrăcându-se în platoșa cea diavolească, ca un leu se ațâța cu mânia împotriva acelora care până la moarte păzeau mărturisirea adevăratului Dumnezeu.

Deci, străbătând părțile Soropolitariei, s-a apropiat de cetatea care se numea Apolonia, în care era un ostaș între elini, cu numele Zosima, care dorea să fie următor credinței lui Hristos. Acesta auzind că ighemonul se apropie și năvălește cu prigonirea, a lepădat armele cele ostășești, a alergat la Sfânta Biserică, și învățând credința cea întru Hristos, a luat Sfântul Botez și se deprindea cu lucrurile cele creștinești, în curăție și în întreaga înțelepciune, îndeletnicindu-se în postiri și în rugăciuni. Iar după câteva zile, ighemonul Dometian mergând în cetatea aceea, s-a apropiat de el unul din slujitorii de idoli și i-a zis: „Este aici un ostaș, anume Zosima, care defăima pe împărat și puterea voastră. Acela, lepădându-se de rânduiala ostășească în care era scris de împăratul Traian și aruncând armele sale, zice că este creștin, nesocotește pe zeii noștri, disprețuiește legile împărătești și defăima stăpânirea împărătească”. Iar ighemonul, auzind aceasta, a zis: „Să se aducă acel Zosima aici la judecată”.

Deci, ducându-se cu o ceată de ostași după poruncă, au prins pe sutașul Zosima și l-au pus la judecată. Iar ighemonul, văzându-l, l-a întrebat: „Tu ești cel ce te numești Zosima?” Ostașul lui Hristos a răspuns: „Eu sunt Zosima, robul Domnului meu Iisus Hristos”. Ighemonul a zis: „Mai întâi spune-mi în ce rânduială te afli, apoi vei spune al cui rob ești”. Sfântul a zis: „Eu am fost în rânduială de ostaș al împăratului vostru cel pământesc și, lepădând pe zeii voștri cei pierzători, m-am făcut ostaș al împăratului ceresc, Care este Hristos adevăratul Dumnezeu!” Dometian a zis: „O, nelegiuitule, nimic nu-ți va ajuta numele lui Hristos. Deci mai bine jertfește zeilor, ca să ți se ierte păcatul cu care ai greșit împotriva împăratului nostru Traian, de la care te-ai învrednicit cu rânduială ostășească”. Sfântul a zis: „Nu voi jertfi deloc zeilor voștri”.

Atunci Dometian a poruncit ca pe ostașul lui Hristos să-l ducă în temniță. A doua zi, sfântul iarăși a fost pus la judecată, având mâinile legate înapoi. Iar ighemonul a poruncit să-l spânzure pe lemnul cel de muncire și, spânzurat fiind mucenicul, muncitorul i-a zis: „Jertfește zeilor, spurcate Zosima, mai înainte de a începe să ți se rupă mădularele tale!” La acestea, sfântul a răspuns: „Nu numai cu cuvintele, dar nici cu faptele nu vei putea să mă îndupleci să jertfesc zeilor tăi!”

Deci ighemonul a poruncit la niște ostași puternici să-l bată. Iar Sfântul Zosima fiind bătut, a zis către ighemon: „În deșert se ostenesc slujitorii tăi; căci, Dumnezeu întărindu-mă pe mine, nu simt bătăile ce mi se dau!” Astfel mucenicul a fost bătut multă vreme, încât și pământul s-a roșit de sângele lui. Apoi a strigat cu glas mare către Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeule Atotputernice, Cel ce șezi pe scaunul slavei Tale, Cel ce ai întins cerul și ai întemeiat pământul, Cel ce ai adunat toate apele într-o adunare, nădejdea noastră și așteptarea robilor Tăi, ascultă-mă pe mine, care mă rog Ție, nu mă lăsa să fiu biruit de îngrozirile și muncile tiranului; pentru ca toți cei ce nu știu numele Tău să învețe prin mine a Te cunoaște pe Tine, Unul Adevăratul Dumnezeu”.

Astfel rugându-se sfântul, a venit un glas din cer, zicându-i: „Zosima, îmbărbătează-te și te întărește; căci Eu sunt cu tine și nimic nu te va birui”. Acest glas l-a auzit și Dometian și cei ce erau cu dânsul, și unii ziceau: „Mare vrăjitor este acesta!” Iar alții ziceau: „Acesta nu este vrăjitor, ci robul lui Hristos Dumnezeul său. Cu adevărat este mare Dumnezeul creștinilor, de la care s-a trimis acest glas spre omul acesta!” Apoi ighemonul a poruncit la patru ostași să-l întindă cu putere în patru părți. Iar mucenicul, fiind întins, și-a ridicat ochii spre cer și a zis: „Doamne Dumnezeul meu, Cel ce cunoști gândurile omenești, nădejdea creștinilor, scăparea și odihna celor ce sunt în primejdii, izbăvește-mă de meșteșugurile pierzătorului Dometian, slujitorul diavolului, ca toți cei ce stau de față să Te cunoască pe Tine, că Tu ești Dumnezeul Cel viu, Care ai fost mai înainte de veci și în veci vei fi!”

Atunci îndată mulți din cei ce stăteau de față, văzând o răbdare ca aceea a mucenicului, au crezut în Hristos. Iar ighemonul, văzând aceasta și temându-se ca nu cumva să se întoarcă toți spre credința creștinească, s-a mâniat; deci, scrâșnind din dinți, se gândea în sine cu ce fel de moarte să piardă pe robul lui Hristos. Pentru aceea a poruncit să aducă un pat de aramă și să pună dedesubt foc mare, ca să ardă pe mucenic deasupra lui. Deci patul acela fiind ars foarte tare, a poruncit să pună pe el pe sfântul. Iar mucenicul, îngrădindu-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a suit pe pat și îndată Domnul a prefăcut focul în rouă, pentru că prin îngerii Săi a trimis mucenicului ajutor. Deci toți cei ce stăteau de față socoteau că mucenicul este mort din pricina focului; dar îngerii Domnului, ridicând pe sfântul de pe patul acela în vreme ce toți priveau, l-au pus viu lângă pat, nefiind vătămat deloc. Iar poporul, văzând o minune ca aceea, a preamărit pe Dumnezeul Cel Adevărat, Care a trimis pe sfinții Săi îngeri și a izbăvit pe robul Său de un foc ca acela; și mulți s-au apropiat de credința lui Hristos. Iar ighemonul, sculându-se de la judecată, s-a dus acasă cu rușine, iar pe mucenic a poruncit să-l prindă și să-l țină sub pază.

După aceasta, ighemonul Dometian s-a dus în cetatea Cononiei și a poruncit să aducă după el pe mucenic legat, ca acolo să-l muncească. Ajungând în acea cetate și șezând la judecată, a poruncit să încalțe pe mucenic cu papuci de fier, în care erau puse piroane ascuțite și să-l lege cu un lanț de fier de un cal neînvățat, ca să alerge cu calul. Iar sfântul, fiind legat de calul acela, alerga atât de repede cu papucii cei de fier, încât întrecea calul, pentru că Dumnezeu era cu el. Și zicea sfântul în alergarea sa: „Doamne Dumnezeule, Care săvârșești picioarele mele ca ale cerbului, dă-mi răbdare desăvârșită!” Iar ighemonul, văzând o răbdare ca aceea a mucenicului, a poruncit să-l arunce în temniță și să nu-i dea deloc mâncare și băutură, ca să se sfârșească de foame și de sete.

După ce au trecut trei zile, în care sfântul a petrecut flămând și însetat, au intrat în temniță doi tineri preafrumoși, dintre care unul îi aducea pâine curată, iar altul un vas cu apă. Aceia au zis sfântului: „Primește acest dar preascump, pe care ți l-a trimis Dumnezeul tău”. Iar mucenicul lui Hristos, primind, a mâncat, a băut, s-a întărit cu trupul și a zis: „Mulțumesc Ție, Doamne, că Te-ai milostivit spre mine și nu m-ai trecut cu vederea, ci m-ai săturat cu cereasca Ta pâine și băutură! Laud și slăvesc măririle Tale în veci!” Și făcându-se ziuă, ighemonul a șezut la judecată și a poruncit să aducă pe mucenic la cercetare. Și a stat sfântul înaintea lui cu fața luminoasă, având mintea înaripată către Dumnezeu. Iar ighemonul se mira văzând pe mucenic neschimbat la față după atâtea munci și a zis către el „O, Zosima, măcar acum vino-ți în simțire și jertfește zeilor, ca să nu fii zdrobit de bătăi și astfel să mori în chinuri groaznice”.

Sfântul a răspuns: „De voiești, jertfește tu diavolilor celor asemenea cu tine; iar eu, precum am zis mai înainte, voi sluji Dumnezeului meu”. Iar ighemonul, mâniindu-se, a poruncit să spânzure pe mucenic la muncire și a zis către el: „Vezi, ticălosule, cât de multe munci s-au pus înaintea ta? Și încă nu mă asculți ca să jertfești zeilor?” Sfântul a răspuns: „Cel ce iubește pe Dumnezeul Cel viu, nu ține seama de aceste munci!” Atunci ighemonul a poruncit să fie strujit trupul mucenicului cu piepteni de fier. Iar mucenicul fiind muncit astfel, a strigat cu glas mare către Dumnezeu, zicând: „Acum cunosc mai bine milostivirea îndurărilor Tale, Hristoase, Făcătorule al luminii; de vreme ce m-ai întărit ca să rabd toate cu bărbăție și să nu grăiesc nimic cu nerăbdare, ca, prin aceste munci, să se cunoască și mai mult puterea dumnezeirii Tale”.

Acestea zicându-le sfântul, ighemonul a poruncit ca, luându-l de la muncire, să-l pună iarăși înaintea sa, și i-a zis: „Multe munci ai răbdat pentru Hristosul tău și nici un folos nu ai aflat. Măcar acum, apropiindu-te, jertfește zeilor!” Atunci sfântul a răspuns: „Dometiane, preacumplitule muncitor, fără de omenie și plin de toată necurăția, teme-te de Dumnezeul Cel ceresc și părăsește-ți rătăcirea ta; iar pe idoli să nu-i numești dumnezei, fiindcă sunt diavoli, iar nu dumnezei”. Ighemonul a zis: „Dar tu, o, spurcatule om, cum îndrăznești a numi pe zeii noștri diavoli, cărora toată lumea le săvârșește zile de prăznuire?” Mucenicul a zis: „Ce fel de prăznuiri au zeii tăi în iad, astfel să-ți fie ție și împăratului tău și tuturor celor ce cred într-înșii!”

Atunci ighemonul a poruncit ca iarăși să-l spânzure la muncire și cu lumânări aprinse să-i ardă pântecele. Iar mucenicul a zis către ighemon: „Să nu arzi numai pântecele, ci și trupul meu, dar niciodată nu mă vei birui, pentru că Hristos este cu mine, întărindu-mă. Iată, doresc foarte mult să fiu ucis de tine, pentru că aceasta este slava mea înaintea Hristosului meu, ca să mor pentru El”. Și neștiind ighemonul ce să facă mai mult, a osândit la moarte pe mucenic, ca să i se taie capul cu securea.

Și dus fiind mucenicul la locul cel de moarte, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Dumnezeul meu, caută spre mine păcătosul și primește sufletul meu împreună cu cei ce Ți-au plăcut Ție în veac; căci Tu ești slava și lauda mea în vecii vecilor!” Și ajungând la locul de moarte, i s-a tăiat capul cu securea pentru Domnul său.

Sfântul Mucenic Zosima și-a săvârșit pătimirea sa în 19 zile ale lunii iunie, în cetatea Cononiei, stăpânind în Roma Traian, iar întru noi împărățind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.