În data de 17 iunie 1910, România avea să devină a treia ţară din lume, după Statele Unite ale Americii şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de nimeni altul decât, Aurel Vlaicu.

17 iunie 1910, rămâne în istoria noastră, dar și a celei universale, ziua în care, în România a avut loc primul zborul al unui avion conceput, realizat și pilotat în țara noastră de cărtre inginerul Aurel Vlaicu. Acesta și-a luat zborul de pe Dealul Cotrocenilor, din București.

Bineînțeles că nu i-a reușit din prima. Inginerul nostru a avut de înfruntat numeroase eșecuri, ca într-un final, în după-amiaza, acelei zile de vineri (17.06.1910), avionul „A. Vlacu No. I”, pilotat chiar de Aurel Vlaicu, a decolat! S-a înălțat și a zburat circa 50 de metri, la o înălțime de 3-4 metri, iar după aceea a aterizat încetișor. Chiar dacă nu a fost un zbor scurt și nu foarte înalt, pilotul era bucuros de reușitat sa: „Nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra mașina. Zburasem și aceasta era principalul”. Au fost propozițiile rostite cu mândrie de inventator.

În acest fel, nu numai că inginerul român A.Vlaicu își împlinise visul de a zbura cu aparatul proiectat de el dar, atingând această performanță aeronautică, România devenise a treia ţară din lume, după Statele Unite ale Americii şi Franţa, pe teritoriul căreia s-a zburat cu un aparat original, inventat, construit şi pilotat de un cetățean român.

Cum era de așteptat, evenimentul a fost comentat pe larg în presa vremii.

Ziarul „Dimineaţa”, din ziua de 19 iunie 1910, consemna:

„Dând aparatului ceva mai multă benzină şi o viteză puţin mai mare, după 30 de metri de parcurs pe teren, aeroplanul s-a ridicat repede de la pământ la o înălţime de doi metri şi dacă inginerul Vlaicu n-ar fi manevrat de cârmă în jos, el s-ar fi înălţat şi mai mult continuându-şi zborul… Toţi cei de faţă au felicitat din plin pe aviator, care a fost luat de prinţul Carol în automobilul domnului Brătianu şi condus la hangar”.

O altă publicație, de largă circulaţie la acea vreme, „L’Indépendence Roumaine”, relata:

„Zborul de aseară nu este una dintre acele performanţe extraordinare cu care se bat recorduri stabilite, el constituie totuşi un record şi mai scump patriei noastre căci este vorba de o invenţiune românească şi care înseamnă un pas înainte chiar pentru progresul întregii omeniri. Astfel, primul zbor al lui Vlaicu a fost o victorie a întregului neam românesc, care prin aceasta s-a afirmat şi în acest domeniu al tehnicii din nou, după zborul lui Vuia, alături de marile state din occident, care au luptat pentru cucerirea aerului”.

În presa din România, într-un articol publicat anul următor în revista „Flacăra”, ing. Aurel Vlaicu afirma:

„Bucuria cea mai mare însă am simţit-o când am zburat pentru prima oară la Cotroceni. Nu m-am ridicat atunci mai sus de patru metri. Cu toate acestea nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalţi ca înălţimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra maşina. Zburasem şi aceasta era principalul. Mă menţinusem singur în aer. Făcusem evoluţii neşovăielnice”.