Proclamația de la Islaz este programul adoptat la 9 iunie 1848 de mișcarea revoluționară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamației și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu.

Astfel a luat naștere primul guvern al Țării Românești. El era format din mitropolitul Neofit, Ion Heliade Rădulescu, Ştefan şi Nicolae Golescu, Christian Tell, Gheorghe Magheru, Gheorghe Scurtu, Ioan Odobescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu.

Guvernul revoluţionar a dat primele sale decrete: înfiinţarea steagului naţional – tricolorul albastru, galben şi roşu, cu deviza „Dreptate-Frăţie” înscrisă pe el, desfiinţarea titlurilor de boierie; desfiinţarea cenzurei; înfiinţarea guardiei naţionale; desfiinţarea pedepsei cu moartea şi a pedepsei cu bătaia.

Tot pe 14 iunie 1848, s-a încercat răsturnarea guvernului şi reînscăunarea domnitorului Gheorghe Bibescu. Boierimea, în frunte cu mitropolitul Neofit, a încercat să preia puterea însă fără succes şi a fost nevoită să accepte cererile poporului şi să depună jurământ pe drapelul tricolor.

Textul Proclamației de la Islaz

„Independința administrativă și legislativă a popolului romăn, pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.
Egalitatea drepturilor politice.
Contribuție generală.
Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tutulor stărilor societății.
Domnul responsabil ales pe căte cinci ani și căutat în toate stările societății.
Împuținarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.
Responsabilitatea ministrilor și a tutulor foncționarilor în foncția ce ocupă.
Libertate absolută a tiparului.
Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn.
Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’și alege Domnul.
Gvardie națională.
Emancipația mănăstirilor închinate.
Emancipația clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire.
Desrobirea țiganilor prin despăgubire.
Representant al țărei la Constantinopol dintre Romăni.
Instrucție egală și întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.
Desființarea rangurilor titulare ce nu au foncții.
Desfiițarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.
Desființarea, atât în faptă, cât și în vorbă, a pedepsei cu moarte.
Așezăminte penitențiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor și să easă îmbunătățiți.
Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință.
Convocare în dată a unei adunanțe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile nației, care va fi datoare a face constituția țărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.”

Proclamația a fost citită în public de către Ion Heliade Rădulescu la 9 iunie/21 iunie 1848 în localitatea Islaz, județul Romanați (azi județul Teleorman), un mic port pe Dunăre cu oarecare însemnătate comercială, care nu era sub controlul direct al turcilor, spre deosebire de porturile Turnu Măgurele, Giurgiu, sau Calafat.

Islazul a fost ales de Nicolae Bălcescu ca loc al declanșării revoluției din Țara Românească pentru că atât comandantul companiei de dorobanți care avea sub pază portul și frontiera (căpitan Nicolae Pleșoianu) cât și șeful administrației erau de partea revoluționarilor. Bălcescu justifică alegerea Islazului astfel: „La Islaz, cum nici prin gând nu i-ar trece lui Vodă Bibescu, vornicului Vilar sau agăi Manu, așa ca să nu ne pună piedici”.