Sfântul Apostol Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. După primirea limbilor în chip de foc ale Sfântului Duh, acesta împreuna cu Sfântul Apostol Filip, a trebuit să meargă în Siria și în Asia de sus, pentru propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu. Deci au plecat amândoi în parțile acelea.

La un moment dat, Sfântul Filip s-a despărțit de Sfântul Vartolomeu și ducându-se în parțile Asiei Mici pentru a propovadui cuvântul lui Dumnezeu la popoarele sălbatice din Lidia și Misia, i-a poruncit Dumnezeu Sfântului Vartolomeu, care era prin alte cetăți, să meargă să-l ajute pe Filip. Și întâlnindu-se ei, amândoi într-un gând sufereau ostenelile și relele pătimiri apostolești, precum scrie despre aceasta în pătimirea Sfântului Apostol Filip, astfel:

Sfântul Apostol Vartolomeu a fost trimis de Dumnezeu în ajutorul lui Filip, căruia îi urma si sora lui, fecioara Mariamia, toți slujind la mântuirea oamenilor. Ei au trecut prin toate cetățile Lidiei și ale Misiei, binevestindu-le și suferind multe ispite și scârbe de la cei necredincioși, fiind bătuți, închiși în temnițe și loviți cu pietre. Dar păzindu-se vii întru toate acele ispite și bătăi, cu darul lui Dumnezeu, se sârguiau spre ostenelile ce le erau înainte întru buna-vestirea lui Hristos.

Și au ajuns și pâna în Asia la iubitul ucenic al lui Hristos, Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, care propovăduia pe Hristos acolo și mângâindu-se cu dânsul prin duhovniceasca mângâiere, s-au dus în țara Frigiei. Și intrând în cetatea Ierapole a Frigiei, au propovăduit pe Hristos.

Iar cetatea aceea era plină de idoli, cărora li se închina poporul cel orbit de diavoleasca înșelaciune. Și era acolo o viperă oarecare, pe care locuitorii Ierapolei o cinsteau ca pe o zeiță și o țineau închisă în capiștea cea zidită pentru dânsa, aducându-i multe feluri de jertfe spre hrană.

Acel popor mai păzea cu cinste și alte târâtoare, balauri și vipere. Pentru aceea, Sfântul Filip cu însoțitorii săi mai întâi s-au înarmat prin rugaciune asupra acelei vipere. Atunci s-a întâmplat să fie cu dânșii și Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, care le-a ajutat și au biruit vipera, înjunghiind-o cu rugaciunea ca și cu o suliță; și au omorât-o, cu puterea lui Dumnezeu.

Iar Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu s-a despărțit degrabă de dânsii, lăsându-le lor cetatea Ierapolei, spre a propovădui într-însa cuvântul lui Dumnezeu; iar el s-a dus în alte cetăți pentru a propovadui bunavestirea lumii.

Iar Sfântul Filip cu Vartolomeu și cu Mariamia, ramânând în Ierapole, se sârguiau cu dinadinsul să izgonească de acolo întunericul închinării de idoli și să strălucească cunoștința adevărului ca o lumină mare, ostenindu-se ziua și noaptea în predicarea cuvântului, învațând pe cei înselași, înțelepțind pe cei fără de minte și povățuind la calea dreptății pe cei rătăciți.

În cetatea aceea era un om, anume Stahie; iar acela era orb de 40 de ani. Deci Sfinții Apostoli i-au deschis cu rugăciunea ochii cei trupești, iar prin propovaduirea lui Hristos i-au luminat și ochii cei sufletești și, botezându-l pe el, petreceau în casa lui. Atunci a ieșit vestea prin toată cetatea, cum că Stahie cel orb s-a vindecat; și s-a adunat popor mult în casa lui. Și Sfinții Apostoli îi învățau credința în Iisus Hristos pe cei ce veneau. Încă se mai aduceau acolo și mulți neputincioși, pe care îi tămăduiau pe toți prin rugăciune și izgoneau diavolii din oameni; de aceea, mulți au crezut în Hristos și s-au botezat de acești Sfinți Apostoli. Iar antipatul acelei cetați avea o femeie, anume Nicanora, care, fiind mușcată de un șarpe, zăcea bolnavă, aproape moartă.

Și auzind ea de Sfintii Apostoli că sunt în casa lui Stahie și că tămăduiesc toate bolile cu cuvântul, a poruncit slugilor s-o ducă la dânsii, nefiind bărbatul ei acasă. Și a câstigat de la dânșii îndoita tămăduire, pentru că s-a vindecat și de mușcătura șarpelui și de diavoleasca vătămare de suflet, crezând în Hristos, prin învățătura lor. Deci, venind antipatul acasă, slugile lui i-au spus că femeia lui a învățat a crede în Hristos, de la niște oameni străini care locuiesc în casa lui Stahie.

Atunci antipatul, mâniindu-se foarte mult, a poruncit ca îndată să-i perindă pe Apostoli, iar casa lui Stahie să o ardă; și s-a făcut după porunca lui. Și s-a strâns în Ierapole o mulțime mare de popor și, prinzând pe Sfinții Apostoli Vartolomeu, Filip și sora sa, Mariamia, îi târau pe uliță, bătându-i și batjocorindu-i; apoi i-au aruncat în temniță. După aceea antipatul a șezut la judecată, ca să cerceteze pe propovăduitorii lui Hristos.

Deci, adunându-se la dânsul toți slujitorii idolești și slujitorii viperei celei ucise, au facut plângere împotriva Sfinților Apostoli, zicând: „Fă dreptate, antipate, pentru necinstea adusă zeilor noștri, căci de când au intrat acești străini în cetatea noastră, au pustiit altarele marilor zei, pentru că poporul a uitat să aducă obișnuitele lor jertfe; înca au mai omorât și cinstita noastră zeiță vipera și toată cetatea s-a umplut de fărădelege; deci să nu lași să mai trăiască acești fermecători”.

Atunci antipatul a poruncit să dezbrace pe Sfântul Filip de îmbrăcăminte, crezând ca poate vor fi farmece în îmbrăcămintea lui și, dezbrăcându-l, n-au găsit nimic; asemenea și pe Vartolomeu l-au dezbrăcat. Iar când se apropiară de Mariamia, vrând să o dezbrace și pe ea și să-i dezgolească feciorescul ei trup, atunci deodată s-a schimbat înaintea ochilor lor și s-a făcut ca o văpaie de foc, iar păgânii, înspăimântându-se, au fugit din fața ei. După aceea ighemonul a osândit pe Sfinții Apostoli la răstignire.

Deci mai întâi găurindu-i călcâiele Sfântului Apostol Filip, l-au legat cu o funie și, spânzurându-l de un lemn în preajma ușii capistei viperei, l-au răstignit cu capul în jos, batjocorindu-l și lovindu-l cu pietre. După aceea l-au răstignit și pe Sfântul Vartolomeu lângă pereții capistei și îndată s-a facut mare cutremur, încât pământul, deschizându-se, a înghițit pe antipat și pe toți slujitorii viperei, împreună cu mulțime de popor necredincios. Vazând aceasta, s-au înfricoșat toți credincioșii și cei ce încă nu credeau și au strigat către Sfinții Apostoli ca să-i miluiască și să roage pe Unul Adevăratul Dumnezeu pentru ei, ca să nu-i înghită pământul de vii. Și îndată grabindu-se, au dezlegat pe Vartolomeu, iar pe Filip n-au putut să-l dezlege îndată, ca era spânzurat sus.

Dar astfel a fost bună voirea lui Dumnezeu, ca prin acest fel de pătimire și moarte să treacă apostolul Lui de la pământ la cer, spre care și picioarele lui erau întoarse. Astfel fiind spânzurat, Sfântul Filip se ruga lui Dumnezeu pentru vrăjmașii săi, ca să le ierte toate greșelile și să le lumineze ochii minții lor, ca să cunoască și să vadă adevarul. Iar Domnul s-a plecat spre rugăciunea lui și îndată a poruncit pământului de a scos vii pe toți pe care îi înghițise, numai antipatul și cu slujitorii viperei au rămas în adânc. Iar ceilalți au mărturisit cu mare glas și au preamărit puterea lui Hristos, dorind să fie botezați.

Ș pe când ei voiau să ia de pe lemn pe Sfântul Filip, el și-a dat sfântul sau suflet în mâinile lui Hristos, deci l-au pogorât mort. Iar Mariamia, sora lui, care prin curăție și-a păzit fecioria, privind la pătimirea și la moartea fratelui său, Sfântul Filip, l-a cuprins cu dragoste și l-a sărutat, veselindu-se de el cu duhul, că bine și-a săvârșit alergarea sa.

Iar Vartolomeu a botezat pe toți cei ce crezuseră în Hristos, rânduindu-le episcop pe Stahie. Dupa aceea au îngropat cu cinste trupul Sfântului Filip, iar în locul unde a curs sângele lui, a crescut viță de vie.

Iar Sfântul Apostol Vartolomeu și fericita fecioară, Mariamia au mai zăbovit câteva zile în Ierapole după îngroparea Sfântului Filip și, întărind bine în credință biserica cea nouă, s-au despărțit, pornind fiecare în calea sa.

Sfânta Mariamia s-a dus în Licaonia, unde s-a și mutat către Domnul, iar Sfântul Vartolomeu s-a dus în părțile Indiei și a zăbovit acolo, ostenindu-se multă vreme, umblând și propovăduind cuvântul Domnului prin cetăți și sate și tămăduind pe cei neputincioși cu numele lui Hristos.

Apoi, luminând pe mulți și făcându-le biserici, le-a dat Evanghelia Sfântului Matei ce o purta la sine, tălmăcind-o în limba lor. Tot acolo a lăsat-o și pe cea în limba evreiască, care, după o sută de ani și mai mult, a fost adusă în Alexandria de Pantin, filosoful creștin.

Iar după ce a ieșit din India, Sfântul Vartolomeu s-a dus în Armenia cea mare. Și mergând el acolo, idolii și mai ales diavolii care locuiau în idoli au tăcut, zicând cu mare glas acest din urmă cuvânt, că „Vartolomeu îi izgonește și-i muncește pe ei”. Și se izgoneau duhurile cele necurate nu numai din idoli, dar și din oameni prin venirea Sfântului Apostol Vartolomeu; pentru aceea, mulți credeau în Hristos.

În țara aceea era un împarat cu numele Polimie, care avea o fata îndrăcită, iar diavolul striga prin gura ei: „O, Vartolomee, și de aici ne izgonești pe noi?” Iar împăratul auzind aceasta, a poruncit să fie căutat Vartolomeu cu dinadinsul.

Iar apostolul lui Hristos, ducându-se la acea fată, îndată a fugit diavolul dintr-însa, iar fata împăratului s-a făcut sănătoasă. După aceasta, vrând împăratul să mulțumească sfântului, i-a trimis cămile încărcate cu daruri: cu aur, cu argint, cu mărgăritare și cu alte lucruri prețioase. Iar el, fiind sărac cu duhul și neavând trebuință de nimic, le-a trimis înapoi la împărat, zicându-i: „Eu nu fac neguțătorie cu aceste lucruri, ci caut suflete omenești, pe care, de le voi dobândi, le voi duce la cer și atunci mă voi arăta înaintea Domnului meu că sunt mare negutator”. Și umilindu-se împăratul de cuvintele lui, a crezut în Hristos cu toată casa sa și au fost botezați de mâinile sfântului apostol atât împăratul Polimie, cât și împărateasa, fiica lui cea tămăduită și mulți din boieri și popor fără număr; căci mai mult de zece cetăți, cautând la împărat, au primit Sfântul Botez.

Aceasta vazând slujitorii idolesti, s-au mâniat asupra sfântului apostol, socotind de rău aceea pentru ei; căci idolii lor se sfărâmau, închinarea de idoli cu totul se pierdea și jertfele din care ei se hrăneau nu se mai făceau. Deci, apropiindu-se de Astiagis, fratele împăratului, l-au îndemnat să-l piardă pe Vartolomeu și să răzbune nedreptatea ce s-a făcut idolilor lor.

Deci acela, găsind vreme potrivită, a prins pe sfântul apostol și l-a muncit în cetatea Albana din Armenia cea mare; apoi l-a răstignit pe cruce cu capul în jos. Iar sfântul apostol, bucurându-se, pătimea pentru Hristos, Domnul său, și fiind spânzurat pe cruce cu capul în jos, nu înceta a propovadui cuvântul lui Dumnezeu; pentru ca pe cei credincioși să-i întărească în credință, iar pe cei necredincioși îi sfatuia să cunoască adevarul și să se întoarcă de la întunericul cel diavolesc la lumina lui Hristos.

Iar muncitorul, nesuferind aceste cuvinte, a poruncit să jupoaie pielea de pe el; dar Sfântul răbda. Neîncetat binecuvânta și proslăvea pe Dumnezeu. În sfârșit, muncitorul a poruncit ca odată cu pielea să-i taie și capul. Atunci a tăcut gura cea de Dumnezeu grăitoare, luân-du-se capul de la trup, care singur a ramas spânzurat pe cruce, cu picioarele spre cer, însemnând cu adevărat mergerea apostolului spre cele de sus.

Astfel s-a sfârșit Sfântul Vartolomeu, Apostolul lui Hristos, trecând toate acele multe dureri și osteneli la odihna cea fără de dureri, întru bucuria Domnului său. Iar credincioșii, care au fost de față la sfârșitul lui, au luat cinstitul lui trup de pe cruce, împreună cu capul, și le-au pus într-o raclă de plumb, așezându-le în aceeași cetate Albana din Armenia mare. Iar de la sfintele lui moaște se primeau tămăduri, ba chiar și alte minuni se întâmplau, pentru aceasta, mulți necredincioși s-au apropiat de Biserica lui Hristos.