Fântâna lui Iacov este singurul loc de pelerinaj creştin-ortodox de pe teritoriul Samariei. Fântâna are o adâncime de 35 de metri. Un călugăr grec care o supraveghează oferă pelerinilor însetaţi din apa ei proaspătă şi rece.

Fântâna a fost săpată de Iacov pe pământul cumpărat de la fiii Hemor (Emmor) Heveul (Facere 33, 18). Nomazii obişnuiau să aibă sursa lor proprie de apă, spre a nu fi dependenţi de locuitorii aşezărilor lângă care îşi stabileau corturile.

Aceasta este fântâna la care a întâlnit-o Hristos pe Femeia Samarineancă, în drumul din Ierusalim spre Galileea (Ioan 4, 4-42); de aici, al doilea nume dat de arabi fântânii: Bir es-Samarieh.

Datorită faptului că la fântâna lui Iacob Iisus vorbeşte despre apa vie, comunitatea creştină din regiune a folosit apa acestei fântâni pentru săvârşirea Botezului.

Conform unor mărturii din veacul al IV-lea, la fântâna lui Iacob exista construită o bisericuţă. De atunci, ea a fost recunoscută ca loc de pelerinaj creştin. Bisericuţa a fost arsă în timpul revoltei samarinenilor din anul 485 şi a fost refăcută în secolul al VI-lea, de către Împăratul Iustinian. Dar a fost din nou distrusă, în urma invaziilor persane și arabe.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Patriarhia Ierusalimului a cumpărat terenul şi a început construcţia unei biserici pe temeliile bisericii mai vechi. Din lipsă de fonduri, lucrările s-au oprit în timpul primului război mondial, dar au fost încheiate în ultimii ani.