Când am început acest serial am crezut că cele 16 episoade vor trece cât ai bate din palme și că nu voi ajunge să mă plictisesc, dar cred că acum am nevoie de o comedie ca să-mi revin după atâtea lacrimi, disperare, chin, durere și toate angoasele, pe care a reușit să mi le inducă această k-dramă.

„Clubul mămicilor vezi” a apărut pe data de 6 aprilie 2022 și a fost regizat de Ra Ha-na. În rolurile principale dăm de: Lee Yo-won , Choo Ja-hyun , Kim Gyu-ri , Jang Hye-jin și Joo Min-kyung.

Povestea pe scurt: Serialul ar trebui să urmărească povestea de viață a celor 5 mămici. Ați crede că e o chestie banală, din rutina zilnică, din Coreea de Sud și că nimic nu poate fi atât de tragic pe cât v-am spus mai devreme, dar…aceasta k-drama scoate în evidență doar viața a trei dintre mămici. Fiecare dintre aceste femei are un complex peste care nu poate trece. Din dorința nebunească și exagerată de-a avea copii dotați ce pot urma cele mai bune universități, ele ar face orice doar ca cei mici să ajungă la un astfel de „grad”. Dar oare aceste suprasolicitări le vor face bine celor mici? Oare oamenii mari vor învăța ce e înseamnă cu adevărat să fii prietenului cuiva?

Dacă aruncați un ochi asupra sinopsis-ului serialului, acolo veți găsi următoarea mețiune: „O poveste care descrie prieteniile….” Să-mi fie cu iertare, dar așa ceva nu prea s-a văzut în „Clubul mămicilor verzi”. Prietenia, la început este tratată atât de superficial…atât de fals încât nici nu există. Abia ultimele două episoade pot spun că se potrivesc cu sinopsis-ul.

Vă mai pot spune că „răzbunarea” e cuvântul de ordine, iar poveștile sunt foarte întortocheate. Pe alocuri s-ar putea să ajungeți să vă plictisiți de el, dar dacă vă va plăcea de Louis și a lui franceză impecabilă veți rămâne până la final.

Ca o mică „bârfă”, dacă Kim Gyu-ri vi se pare cunoscută, vă ajut să vă reamintiți unde ați văzut-o: concurentă la „Iadul celor singuri” sezonul 3. Dacă vă era dor de ea o puteți găsi aici.

În rest, cred că știți durata episoadelor (o oră și puțin de căciulă). Este disponibil pe Netflix, dar și online, pe site-urile care se ocupă cu traducerea k-dramelor și filmelor coreene. Vă urez spor la vizionat! Și aștept și părerea voastră, evident!


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura