Vinerea Mare (Vinerea Paștilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creștinătăți pentru că în această zi a fost răstignit și a murit Mântuitorul lumii.

În dreptul Vinerei din Săptămână mare, calendarul ortodox menționează: zi aliturgică. Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a Lui Hristos, în chipul pâinii și al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeași zi. În seara acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului.

În mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf (care-L închipuie mort pe Mântuitorul, înconjurat de Apostoli și Maica Domnului) pe sub care toată lumea trece, până în după-amiaza zilei de sâmbătă.

În zorii zilei de Înviere este dus din nou în Sfântul Altar și este așezat pe Sfânta Masă, unde rămâne până în miercurea dinaintea Înățării Domnului. Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfantul Aer nu-i doare capul, mijlocul sau șalele în cursul anului, iar dacă își șterg ochii cu marginea Epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

Acestei zile i se spune și Vinerea Seaca, pentru că bătrânele posteau, ținând post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafură de la biserica. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoară de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este asezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări și-și jelesc morții.

La sfârșitul slujbei, era obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle și morții de venirea zilelor mari. Ocoleau casa de trei ori și intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereți sau doar la grinda de la intrare și păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie.

În popor se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar daca nu, nu va fi roditor. Unii cred că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în acestă zi vor fi sănătoși tot anul.

Femeile nu umplu borș azi ca să nu se scalde necuratul în el; nu coc pâine sau altceva, să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu țes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri; afumă casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile și dihaniile să nu se apropie de casă și de pomi. Copiii adună flori de pe câmp și le duc la biserică.

Înălțătoare zi de doliu, tăcere și meditatie, Vinerea Mare este cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Așa rămâne ea în conștiința românilor contemporani.

Sursa: crestinortodox.ro


Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby

Descoperă mai multe la Mica Românie

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura