În această zi, Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda Celor zece fecioare. În această parabolă ne sunt prezentate zece fecioare, după cum îi spune și numele: cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă.

În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată cu o nuntă. Hristos se numește pe sine „Mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

În această pildă, Împărăția Cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mMrelui. Menționăm că la evrei, exista obiceiul ca la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era așteptat de ea și de prietenele ei. De aici, se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospațul.

Astfel, prin cuvintele „fecioarele au ieșit în întâmpinarea Mirelui”, nu trebuie să înțelegem că fecioarele au ieșit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, așteptandu-l pe mire.

Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul noptii, se vestește sosirea Lui. Fecioarele se trezesc să-L întâmpine, dar apare o problemă: candelele fecioarelor „neînțelepte” stăteau să se stingă din lipsa untdelemnului. Totuși toate doareau să-L vadă pe Mire, dar cum vor face acest lucru? După un scurt dialog, între cele două grupuri de fecioare, cele cu mai puțin untdelemn vor merege să cumpere.În timp ce ele lipsesc, soseste mirele. Acesta intră la nunta împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” și ușa se închide.

Nu ni se spune, un timp anume, dar ceva mai târziu se întorc și fecioarele mai puțin înțelepte și găsind ușa închisă vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!”. Și ne-am fi așteptat poate la un răspuns mai primitor, dar… „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi!”

Parintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: „Nu recunosc chipul Meu în voi!”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheați și vă rugați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

Hristos a dorit ca prin această parabolă să ne descopere importanța pregătirii în vederea Judecății de Apoi. Părintele Petroniu Tănase mărturisește că întotdeauna diavolul ascunde păcatul sub chipul virtutii. „Adeseori forma, atât a virtuții, cât și a păcatului poate fi aceeași, pe când scopul le deosebește hotărât; scopul a toată fapta bună este Dumnezeu, iar scopul păcatului este moartea. De aceea, o faptă bună ca să fie virtuoasă, are nevoie de o garanție că scopul ei duce la Dumnezeu. Această garanție, Dumnezeu a pus-o în aproapele nostru: „Intrucât ați făcut aceasta unuia din acești frați prea mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice faptă virtuoasă se valorifică prin purtarea pe care o avem față de aproapele nostru; este o faptă de dragoste, de milostenie față de dânsul. Milostenia este deci certificatul de garanție al virtuții, că este bine făcută, că duce la Dumnezeu”.

De aici reiese că în vremea postului nu trebuie să ne oprim doar la înfrânare, nevoințe, metanii, ci toate acestea trebuie însoțite de milostenie. Din această pildă înțelegem că o simplă virtute cultivată nu ne face moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie să ardă până la sfârșitul lumii, adică până la sfârșitul fiecăruia sau până la Parusie. Flacăra este alimentată de untdelemn. Prin untdelemn, înțelegem credința. Ea nu se poate împrumuta altora, fiind un dar strict personal. Sfântul Serafim de Sarov susține că lămpile goale simbolizează absența darurilor Sfantului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credințe puternice, care să se manifeste prin fapte bune. Fecioarele neînțelepte, fără să fi făcut vreun rău aproapelui, au păcătuit pentru că nu s-au îngrijit de lumina din suflete.

Nu exista pedeapsă mai grea decât aceea de a-I rămâne necunoscut Lui Hristos.

Sfântul Ioan Gura de Aur spune că somnul reprezintă moartea, iar strigarea de la miezul nopții, „Iată, mirele vine”, reprezintă trâmbița arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemați la judecată.

În nașterea duhovnicească, mai întâi murim și mai târziu ne bucurăm de unirea cu Mirele Hristos („Ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru că, precum Hristos a Înviat din morți, prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” – Romani 6, 4). Viețuirea duhovnicească este diferită de viețuirea lumească. De aceea, viața duhovnicească nu începe cu nunta, ci cu moartea.

Intrarea în Împărăția Lui Dumnezeu este asemenea unei nunti. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .

Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetată priveghere: „De aceea și voi fiți gata, ca în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”.

Sursa: crestinortodox.ro