Toaca este un obiect liturgic confecționat, de cele mai multe ori, din lemn, ce are la capetele ei 3-4 găuri circulare. Acestea din urmă dau o mai bună rezonanță vibrațiilor atunci când toacă este lovită cu ciocănelele.

Acest obiect se găsește în clopotnițe sau în curțile bisericilor, fiaxtă cu două sfori sau rezemată de tocul ușii bisericii. Toaca este bătută la începutul Sfintelor Slujbe sau în cadrul procesiunilor, cu două ciocănele din lemn.

Între Joia Mare și Noaptea Sfintei Învieri, bătaia clopotelor este înlocuită cu sunetul lin al toacei, amitind de cuiele care au fost bătute în Mâinile și Picioarele Mântuitorului Iisus Hristos în timpul Răstignirii Lui, pe Golgota. Nu numai sunetul aduce aminte de Patimile Domnului, ci și simbolistica lemnului, acesta amintind de Lemnul Sfintei Cruci.

Baterea în toacă, înainte de începutul slujbei, îi cheamă pe toți creștinii în Biserică. Cântecul ei face legătura între uman și divin, între ceea ce se cunoaște și ceea ce nu se cunoaște.