In perioada primară, durata Postului Mare varia de la o zi (Vinerea Mare), la două zile (Vinerea şi Sâmbăta din Săptămâna Mare), după care s-a trecut la trei, la şapte zile, ajungându-se până la şase săptămâni.

Astăzi Postul Sfintelor Paşti durează 7 săptămâni – 6 săptămâni (40 zile), de la Lăsatul secului de brânză până la sâmbăta Floriilor, iar din sâmbăta Floriilor până în sâmbăta Paştilor este postul Patimilor Domnului. La început, postul era deosebit de aspru. Sfântul Epifanie, în 403, spune că se mânca o singură dată în zi, spre seară, după apusul soarelui, şi atunci numai puţină pâine cu sare şi puţină apă.

Insă, dincolo de această latură istorică, postul are o motivaţie scripturistică. Lucrurile mari s-au făcut întotdeauna, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, cu post şi cu rugăciune. In Vechiul Testament, Moise, după patruzeci de zile de post, a primit teofania – arătarea lui Dumnezeu – pe Sinai şi Legea cea scrisă de degetul lui Dumnezeu; Ilie L-a văzut pe Dumnezeu în adiere de vânt subţire, iar Enoh s-a înălţat la cer.

De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al patriarhului Iacov, născut de Rahila. Invidiat de frații săi din pricina unor visuri, a fost ascuns mai întâi într-o groapă.

Iosif îndură multe „chinuri” de la frații săi mai mari, ca în cele din urmă să fie vândut ismailiților cu treizeci de arginți, iar aceștia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Aici, dintr-o oarecare pricină, Iosif ajunge în închisoare, dar la scurt timp va fi eliberat, pentru a-i tălmăcii faraonului visele, pe care nici cei mai iluștrii ghicitori nu i le-au putut desluși. Conducătorul Egiptului îl va face din prizonier dregător și așa se va reîntâlni cu familia ce l-a vândut.

Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Și Hristos a fost invidiat de iudeii cei de același neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginți, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuși împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea și ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuși pentru noi și ne hrănește cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel purtător de viață.

Pentru această pricină facem astăzi pomenire preafrumosului Iosif.

În aceeași zi mai facem pomenire și de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieștii evangheliști Matei și Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune. Marcu spune: „Iar a două zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: «Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac»”. În timp ce Matei mărturisește: „Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate a flămânzit. Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Și i-a zis lui: «În veci să nu se mai facă rod în tine». Și îndată s-a uscat smochinul”.

Istoria smochinului a fost așezată aici pentru a ne îndemna la umilință, după cum istoria lui Iosif a fost așezată pentru a ne înfățișa pe Hristos.

Surse: crestinortodox.ro și doxologia.ro