„Țara zâmbetelor” are motive de bucurie. Au trecut aproape 4 luni din 2024, iar Regatul Thailandei a înregistrat deja câștiguri de 13,5 miliarde de dolari din turism.

Peste 10 milioane de turiști veniți din alte colțuri ale lumii au vizitat Thailanda până acum, aducând peste 500 de miliarde de bahți (13,5 miliarde de dolari), potrivit unui raport al Ministerul Turismului și Sportului thailandez.
Conform datelor, „țara zâmbetelor” ar fi primit un total de 10.723.953 de turiști, de la 1 ianuarie până pe 14 aprilie, generând un venit de 518 miliarde de bahți.

Turiștii chinezi au fost majoritari, cu peste 2 milioane, urmați de malaiezieni (1,39 milioane), ruși (695.624), sud-coreeni (619.186) şi indieni (546.935).
Ministrul Turismului și Sportului, Sudawan Wangsuphakijkosol, a declarat că în perioada 8-14 aprilie s-a înregistrat o creștere a turiștilor de aproximativ 19%, față de săptămâna precedentă.
Sudawan a adăugat că numărul vizitatorilor va crește, pentru că Ramadanul s-a sfârșit. De asemenea sunt așteptați și turiști din alte țări, guvernul fiind în tratative pentru acordarea vizelor gratuite, pentru anumite state.
Premierul Srettha Thavisin consideră că în acest anul Thailanda va avea un număr mare de turiști și a anticipat că oficialii vor îmbunătăți sistemele de control al imigrației pentru a se asigura că vizitatorii vor evita cozile lungi și așteptările îndelungate.

Thailanda și-a stabilit, de asemenea, obiectivul de a atrage 40 de milioane de vizitatori din alte părți ale lumii, în acest an, aceasta fiind indentică cu cifra pre-pandemică înregistrată în 2019.
Sursa: e.vnexpress.net

Lasă un comentariu