Nu știu dacă îmi e dat a scrie la fel de frumos pe cât mi se spune că scriu despre orice subiect așa cum aș dori să scriu despre importanța zilei de astăzi, dar măcar voi încerca să vă reamintesc de acest popas duhovnicesc.

De 3 săptămâni umblăm pe urmele Mântuitorului Iisus, iar astăzi ne vom trage puțin sufletul la umbra Crucii Sale. Oare chiar era nevoie în Postul Mare de o Duminică a Crucii? Da! Toți Sfinții Părinți au vorbit despre importanța Acestui Semn, iar dacă trebuie să ne legitimăm cuiva, Apostolul Pavel spune: „Nu-mi e a mă lăuda decât în Crucea Domnului”, iar în alt loc: „Crucea pentru cei ce pier e nebunie, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”, deși probabil că am putea explica până când ni s-ar usca gura unor oameni care încă nu cred sau încă nu le-a fost dat să vadă puterea Lui Dumnezeu.

Totuși să revenim la Cruce…de ce trebuia să-și facă apariția la jumătatea Postului Mare? Noi cădem în fiecare secundă, dar în aceeași clipă ne putem și ridica dacă ne aducem aminte de Dumnezeu. Postul nu este doar cel alimentar, pentru că putem să ținem post negru, dar să purtăm în suflet ură, invidie, iar cu faptele și cu vorbele să pricinuim rău celor din jur. Acesta nu mai este post!

„Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l și nu întoarce spatele semenului tău! Atunci lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta va încolți repede; neprihănirea ta îți va merge înainte și slava Domnului te va însoți…..”

Proorocul Isaia

Cu nimic nu ne-ar ajuta lipsa alimentelor de dulce, dacă în sufletul și în inima noastră domnește încă întunericul.

Și totuși de ce ni se aduce aminte de Cruce? Hristos a spânzurat pe lemn păcatele noastre împreună cu El, doar avem o cântare în Joi Mare care zice: „Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pe ape.
Cu cunună de spini a fost încununat Împăratul îngerilor.
Cu porfiră mincinoasă a fost îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori.
Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam.
Cu piroane a fost pironit Mirele Bisericii.
Cu sulița a fost împuns Fiul Fecioarei.
Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă și Slăvită Învierea Ta!”

Ne este amintită Crucea pentru a ne lăsa trecutul în spate și a merge în continuare pe urmele Lui Hristos. Doar El ne cere să-I dăm păcatele noastre. Și unde le putem lăsa altundeva decât la umbra Crucii Sale? Doar așa Îl putem urma pe drumul ce duce la Ierusalim, ca mai apoi să fim martori la Arestarea, Judecarea și Răstignirea fără drept de apel în „Locul Căpățânii”.

Să ne refugiem măcar o zi la umbra Crucii Lui Hristos pentru a prinde puterea și curajul de care avem nevoie pentru calvarul pe care Mântuitorul Îl va suporta pentru mântuirea noastră! Și oriunde am fi sau în orice împrejurare ne-am găsi să nu uităm că Semnul Sfințitei Cruci este „apelul” nostru de urgență către Dumnezeu!