Dacă nu ați văzut filmul, dar ați urmărit presa din Buzău atunci când acesta s-a lansat la noi în oraș, probabil că ați fost foarte încântați de el. Eh, bine…nu e chiar așa!
Buzăul e amintit mai mult în bătaie de joc, fiind „promovat” ca un oraș de golani și șmecherași…că doar Piciu vine de aici. Însă nu doar Buzăul are parte de „promovare în mare stil”, ci și preparatele românești cât și românii. Trist! Dacă am ajuns să ne facem reclamă folosindu-ne de anti-reclamă e clar…suntem pe ducă.
Chiar dacă filmul se dorește a fi o comedie…eu să știți că mi-am uitat râsul acasă!

Povestea pe scurt: Bilă și Piciu sunt separați pentru un timp. Fiecare cu „afacere lui”. La un moment dat lui Bilă i se propune să se facă cardiolog. Își sună cel mai bun prieten, care avea deja probleme și-i propune această afacere. Piciu, inițial refuză, dar neștiind cum să scape de niște rusoice acceptă, pe neașteptate propunere mai vechiului său amic.
Părerea mea e că asistăm la un musical mai mult decât la un film. Probabil că unde scenaristul nu a mai avut idei pentru replici s-a băgat muzică. Deși apar personalități precum Nadia Comăneci și Danny Trejo nu au cum să „repare” povestea lung metrajului. Cristi Borcea își face și el apariția, doar vorbim de un gigolo, nu?!

Ne bucurăm de o gamă largă de „cultură”. Mi-a luat 3 săptămâni să văd și să pot să diger 1 oră și 43 de minute. Limbaj licențios, stripărițe, poze cu ce vrei și ce nu vrei…doar mamaie mai salvează filmul acesta.
Îl găsiți pe Netflix…dar eu una nu-l recomand!

Lasă un comentariu